O cursă din București spre Timișoara a fost anulată, vineri noapte, din cauza condițiilor meteo de pe Aeroportul Otopeni, astfel că și cursa care trebuia să se întoarcă spre București în această dimineață a fost anulată.

Alte trei curse au înregistrat întârzieri de peste trei ore. Este vorba despre avionul care trebuia să decoleze din Timişoara spre Tel Aviv (Israel) la ora 06.10, precum şi cel spre Bergamo (Italia), de la ora 06.25.

De asemenea, cursa spre Bucureşti de la ora 08.25 a suferit o întârziere de aproape două ore. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara au anunțat că se lucrează constant pentru curățarea pistei și a platformei, dar, din cauza viscolului, este nevoie să se intervină de mai multe ori.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a anunțat, sâmbătă dimineaţa, că aeronavele înregistrează întârzieri la decolare de 40-50 de minute, pe aeroporturile din Bucureşti, din cauza operaţiunilor de degivrare.

Citeşte și: Întârzieri de până la 50 de minute la decolarea avioanelor de pe Aeroportul „Henri Coandă”


Ce metodă au găsit românii ca să poată circula în continuare în Italia cu mașinile înmatriculate în România


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.