O femeie a fost înjunghiată de fostul ei concubin, în timp ce se afla într-un magazin de electrocasnice din Centrul Comercial Unirea şi a fost transportată la spital, a declarat, astăzi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, citat de Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secţiei 10 Poliţie. Agresorul, despre care se crede că este fostul concubin al victimei, nu a fost încă prins de poliţişti.

„Din primele date rezultă că gestul suspectului, în vârstă de 45 de ani, de meserie măcelar, a fost săvârşit pe fondul geloziei, iar colegii mei îl caută în acest moment, pentru a-l duce la secţie pentru cercetări”, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul Ciocan.

Simonica Sandu a fost dusă cu o ambulanţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SUUB, Ana Maria Oproiu, femeia are o plagă înjunghiată în zona toracică, iar starea ei este stabilă, rămânând internată pentru investigaţii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.