O femeie a fost tăiată cu sabia la mână, în Iași, și a ajuns la spital, în timp ce poliția a intervenit pentru a opri un scandal izbucnit din cauza unei datorii financiare, scrie Agerpres.
Poliţiştii au fost solicitați miercuri seară să intervină în cartierul Cicoarei, după ce o femeie a fost tăiată la mână în timpul unei bătăi între două familii.
"Din primele verificări s-a constatat că acest conflict a pornit din cauza unei datorii. În timpul conflictului, în care au fost implicate cinci persoane din două familii, o femeie a fost rănită la nivelul degetelor de la o mână. Nu ştim dacă e vorba de o sabie sau de un cuţit cu lama lungă. Persoanele nu sunt cooperante. Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale. În prezent se desfăşoară o anchetă pentru a se stabili întreaga situaţie de fapt, urmând a se lua ulterior măsurile care se impun", a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvând al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.