Pe 21 aprilie, în jurul orei 20.00, un localnic din localitatea vasluiană Ivănești a sunat la 112, anunțând că a surprins un bărbat în timp ce abuza sexual o femeie în vârstă. Victima se afla într-o râpă și prezenta urme de violență. La fața locului au venit atât polițiștii, cât și un echipaj al Ambulanței.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că femeia fusese violată în două rânduri în aceeași zi și abandonată în râpă. Ea a povestit polițiștilor că agresorul i-a ieșit în cale și a tras-o într-o râpă, unde a abuzat-o sexual și apoi a abandonat-o. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a profitat de faptul că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În urma agresiunii, victima nu a mai putut să se ridice, rămânând în râpă. După câteva ore, bărbatul de 36 de ani a revenit la locul faptei. A încercat să întrețină din nou relații sexuale cu victima, însă cum femeia s-a opus, a lovit-o cu brutalitate și a continuat să o batjocorească. Câțiva localnici care treceau prin zonă au auzit strigătele femeii și au alertat Poliția.

Victima a fost dusă la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Suspectul a fost reținut joi după-amiază, iar astăzi va fi prezentat instanței cu propunerea măsurii de arestare preventivă”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI