O femeie din Brăila este acuzată că își bate iubitul și pe părinții acestuia, iar aceștia au obținut un ordin de protecție împotriva ei. Femeia violentă nu mai are voie să se apropie timp de 30 de zile de casa în care a locuit alături de concubin.
Oamenii susțin că femeia devine agresivă când bea, distruge lucrurile prin casă și îi bate, arată hotnews.ro. Victimele au făcut plângere la poliție iar oamenii legii au întocmit un dosar penal și s-au adresat magistraților pentru emiterea ordinului de protecție.
Cei doi iubiți au împreună un copil și locuiau în casa părinților băiatului din localitatea Tătaru.
Surse apropiate anchetei spun că în familie au izbucnit numeroase scandaluri provocate de femeie.
Polițiștii chemați să intervină au întocmit dosar penal pentru violență în familie, dar victimele s-au adresat instanței pentru a cere ordin de protecție împotriva femeii.
Magistrații Judecătoriei Făurei au admis cererea de emitere a ordinului de protecție și i-a interzis femeii să se apropie de casă pe o durată de 30 de zile.
„Obligă intimata ca, pe o durată de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie, să păstreze o distanţă de minim 100 de metri faţă de victime şi de locuinţa acestora. Dispune evacuarea intimatei din locuinţa victimelor, pe o perioadă de 30 zile de la emiterea prezentului ordin de protecţie. Atrage atenţia intimatei că încălcarea măsurilor dispuse prin prezentul ordin de protecţie constituie infracţiune. Prezenta hotărâre se va comunica de îndată structurii Poliţiei Române în a cărei competenţă teritorială îşi au domiciliul victimele", se arată în decizia Judecătoriei Făurei.