O femeie de 28 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiată de soţul său, fiind găsită căzută pe o stradă din municipiul Galaţi, în noaptea de joi spre vineri. După agresiune, bărbatul s-a urcat în maşină şi a pornit la drum spre vama Giurgiuleşti, unde s-a ciocnit cu un TIR şi a murit, informează News.ro.
Poliţiştii au fost sesizaţi, în noaptea de joi spre vineri, prin 112, că pe o stradă din municipiul Galaţi o femeie este căzută la pământ, posibil victimă unei agresiuni.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din cercetări a reieşit că femeia, de 28 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi avut un conflict cu soţul ei, de 33 de ani, care i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător. Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Galaţi, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Galaţi.
După ce şi-a agresat soţia, bărbatul a plecat cu un autoturism către vama Giurgiuleşti şi, pe fondul neatenţiei, a intrat în coliziune cu o autoutilitară cu remorcă, staţionată, în urma impactului, bărbatul pierzându-şi viaţa, adaugă sursa citată. Şoferul TIR-ului staţionat, cetăţean ucrainean, care dormea când maşina a fost lovită, a fost rănit.
Poliţiştii continuă cercetările pentru violenţă în familie.
laurlaur2180 28.07.2023, 16:10
Dumnezeu e mare!
Aura1 28.07.2023, 16:12
Ce tragedie.
N3gry90 28.07.2023, 16:49
L-a lovit karma!
Frumosul1 28.07.2023, 17:27
A luat-o razna omul acum s a liniștit este mort în accident
stefan_adrian1 28.07.2023, 19:40
karma