Astfel, o femeie în vârstă de 51 de ani a sesizat poliția din cadrul Serviciului de Investigații Criminale că fosta sa noră este ținută împotriva voinței sale într-o locuință din comuna Dragalina, transmite Mediafax.

O echipa operativă a descins la adresa indicată de femeie, în comuna Dragalina, județul Călărași, iar tânăra în vârstă de 28 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, a fost salvată.

„În fapt, la data de 7 septembrie a.c., în timp ce se afla la domiciliul său din municipiul Fetești, județul Ialomița, ar fi fost convinsă de fratele ei, în vârstă de 32 de ani, să se deplaseze la domiciliul acestuia din comuna Dragalina, județul Călărași, pentru a-i face cunoștință cu un bărbat, în vârstă de 41 de ani.

Aceasta a fost de acord să se deplaseze în comuna Dragalina, însă când a vrut să plece a fost ținută împotriva voinței sale, fiindu-i restricționat dreptul la libertate timp de 4 zile de toți membrii familiei bărbatului”, au transmis, sâmbătă, polițiștii din Călărași.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani fost reținut, iar alți cinci au fost puși sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Alexandru Rafila: ”Această pandemie va mai dura probabil cel puțin doi ani. Virusul nu va dispărea”

Ministrul Educației: ”Școala trebuie să afle de la Direcția de Sănătate Publică în ce scenariu va trece”

Ludovic Orban, despre deschiderea școlilor: ”Suntem pregătiți să reacţionăm la orice situaţie”

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
România va fi ocupată de trei ţări: Ungaria, Rusia şi Bulgaria! Profeția omului care a prevăzut moartea lui Ceaușescu
PARTENERI - PLAYTECH
România va fi ocupată de trei ţări: Ungaria, Rusia şi Bulgaria! Profeția omului care a prevăzut moartea lui Ceaușescu
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii