Apoi, femeia le-a dus trupurile neînsuflețite într-o pădure din Nizhny Novgorod, acolo unde le-a dat foc. Speriată că fumul va atrage atenția, Elena ar fi stins flăcările cu apă și a pus trupurile carbonizare în mașină.

Ea le-a dus într-o clădire abandonată unde le-a dat din nou foc. Rezidenții au anunțat însă pompierii, iar aceștia au făcut cumplita descoperire, potrivit metro.co.uk.

Autoritățile au dat de urma vinovatei și au arestat-o. Ea și-a recunoscut faptele, spunând poliției că motivul pentru care și-a ucis copiii a fost că nu avea cu ce să-i întrețină. Mai târziu, ea a negat că i-a omorât.

Elena avea o afacere pe Instagram, acolo unde era urmărită de 27.000 de internauți. Deși a spus ca avea probleme financiare, ea cheltuia în jur de 470 de lire sterline pe mașini închiriate și își petrecea vacanțele în străinătate.

Familia tinerei este șocată de gestul ei, mai ales că toți spun că Elena era o mamă model. Momentul în care ea a intrat în benzinărie pentru a le cumpără celor doi copii ceva de ronțăit, înainte de-ai ucide, a fost surprins de camerele de supraveghere.


16 ore între viață și moarte. Ce s-a întâmplat în ziua în care băieţelul operat la Spitalul Sanador a murit


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.