O fetiţă în vârstă de 2 ani, din satul constănţean Viroaga, s-a înecat într-un butoi cu apă din curtea casei, ieri, în timp ce tatăl, ameţit de alcool, dormea, iar mama era plecată la o vecină.
"Joi seara, când mama a venit acasă nu şi-a mai văzut fetiţa. L-a trezit pe tată, acesta găsind-o, cu capul în jos, într-un butoi cu apă ce avea capacitatea de 60 de litri", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Radu Croitoru.
Potrivit acestuia, în acest caz este vorba de o familie nevoiaşă, care locuieşte într-o casă fără curent electric, iar apa necesară şi-o aduc de la o fântână din sat.
Poliţiştii şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele incidentului.