Mai precis, amendamentul depus de cei trei sună astfel, potrivit site-ului hotnews.ro:
"După punctul 1 al articolului II se introduce un nou punct, 1.1, cu următorul cuprins:
"Alineatul 1 al articolului 202 se modifică şi va avea următorul cuprins:
(1)Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe din care rezultă indicii temeinice ca o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni".
În forma actuală, art. 202 prevede:
(1) Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.
Reprezentanta Consiliului Superior al Magistraturii a repetat faptul că sintagma "suspiciune rezonabilă" face parte din jurisprudenţa CEDO, acelaşi punct de vedere fiind exprimat şi de reprezentanţii Ministerului Justiţiei, care însă a declarat că "până la urma este rolul suveran al parlamentului de a stabili cum vede această rezolvare".
Senatorul Ovidiu Donţu a explicat jurnaliştilor, la finalul şedinţei, că decizia de a depune acest amendament nu a fost luată în cadrul partidului şi că modificarea propusă a venit ca urmare a "semnalelor din societate", insistând asupra faptului că practica de zeci de ani pe vechiul cod a demonstrat că este mai potrivită această sintagmă decât cea în vigoare pe noul cod, în vigoare din 2014.