O nouă planetă pitică descoperită în sistemul nostru solar

Comentează
Arhiva foto

Un corp ceresc de mari dimensiuni, considerat al patrulea cel mai mare asteroid din sistemul solar, ar putea fi o planetă pitică, a anunţat Uniunea Astronomică Internaţională (IAU), transmite Press Association, citată de Agerpres.

În cazul unei reclasificări, Hygiea, situată în centura de asteroizi, între Marte şi Jupiter, ar deveni cea mai mică planetă pitică din sistemul solar.

Cu un diametru de circa 450 de kilometri, acest corp ceresc ar putea prelua acest titlu deţinut în prezent de planeta pitică Ceres, cu un diametru de aproximativ 950 kilometri, situată la rândul său în centura de asteroizi.

Descoperirea, publicată în jurnalul ştiinţific Nature Astronomy, vine după ce o echipă internaţională de astronomi a observat Hygiea cu ajutorul telescopului VLT (Very Large Telescope) al Observatorului European Austral (ESO).

Potrivit IAU, o planetă pitică este un obiect celest suficient de mare pentru a fi rotunjită de propria sa gravitaţie (foto), însă nu prezintă dominaţie gravitaţională pentru a curăţa zona din jurul orbitei sale prin consumarea sau respingerea obiectelor mai mici din calea sa.

Cel mai cunoscut exemplu este cel al lui Pluto, care a fost retrogradată la nivel de planetă pitică în 2006 după ce IAU a modificat caracteristicile prin care este definită o planetă.

Pe lângă Ceres şi Pluto, există alte trei planete pitice cunoscute în sistemul solar - Haumea, Makemake şi Eris.

Ceres şi Hygiea se află în centura de asteroizi, împărţind spaţiul vast cu alţi 7.000 de membri, inclusiv un asteroid de mari dimensiuni numit Vesta.

Sistemul nostru solar s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, în urma colapsului gravitaţional al unui gigantic nor dens de gaz interstelar şi praf, eveniment ce a provocat ciocnirea şi combinarea compuşilor săi şi formarea obiectelor mai mari.

După apariţia lui Jupiter, gravitaţia sa ar fi pus capăt formării planetelor în regiunea centurii de asteroizi, determinând în schimb coliziuni între corpurile cereşti de dimensiuni mai mici şi fragmentarea acestora.

Cum s-a format Hygiea

Pentru a investiga modul în care Hygiea şi-a luat forma sferică, cercetătorii au analizat datele prelevate cu ajutorul instrumentul SPHERE al telescopului VLT.

În timp ce analizau imaginile de înaltă rezoluţie cu Hygiea, astronomii au observat că aceasta era rotunjită de propria gravitaţie, însă s-au arătat ''surprinşi'' de faptul că îi lipseau craterele mari de impact, adică dovezi ale unei coliziuni majore.

Echipa a declarat că a identificat doar două cratere mici, niciunul dintre acestea ''neputând fi cauzat de impactul care a generat familia de asteroizi Hygiea''.

Pentru a investiga în continuare, cercetătorii au folosit simulări computerizate, care au prezentat o coliziune frontală majoră între două corpuri mari - posibil unul dintre evenimentele cu cel mai mare impact din istoria centurii de asteroizi, care ar fi avut loc în urmă cu aproximativ două miliarde de ani.

După ce obiectele rămase s-au reasamblat, i-au conferit lui Hygiea forma sa rotundă şi miile de asteroizi care o însoţesc, a explicat echipa.

''Graţie acestor imagini, Hygiea poate fi reclasificată ca o planetă pitică, până acum cea mai mică din sistemul solar'', a declarat autorul studiului, Pierre Vernazza, de la Laboratorul de Astrofizică din Marsilia, Franţa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Anamaria Prodan si fiica ei, sarah Dumitrescu
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!