Nu de puţine ori, oamenii aleg calea mai uşoară şi aleg să-şi ia viaţa atunci când nu mai văd nicio soluţie viabilă pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Şi atunci aleg să-şi pună capăt zilelor. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul poliţistei din Giugiu care a încercat să se sinucidă, luni noapte, aruncându-se în Dunăre. Din fericire femeia să se prindă într-o plasă de pescuit, iar ţipetele sale fiind au fost auzite de câteva persoane care au anunţat Biroul de Transporturi Navale Giurgiu. În scurt timp în zonă şi-a făcut apariţia o patrulă de poliţie şi, astfel, femeia a fost salvată.
„Poliţiştii Biroului Transporturi Navale Giurgiu au fost sesizaţi prin 112 că o femeie se află în apele Dunării, în zona Portului Giurgiu. Aflaţi în patrulare, poliţiştii au mers în zona indicată, unde împreună cu angajaţi ai Portului Giurgiu au reuşit să o salveze pe femeie, care a fost preluată apoi de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Giurgiu, comisar Cristian Şuţă, citat de Mediafax.
Omul legii a fost transportant la spital, iar după ce medicii l-au consultat şi au ajuns la concluzia că viaţa nu-i este în pericol a fost lăsat să meargă acasă.
Poliţista a declarat că se confruntă cu probleme în familei şi că de aceea a vrut să-şi pună capăt zilelor.
Potrivit reprezentanţii Poliţiei Giurgiu femeia a fost testată psihologic periodic, fără a se semnala probleme de comportament. Cu siguranţă că poliţista va fi supusă unui nou control psihologic şi va fi ajutată pentru a depăşi acest moment delicat al vieţii ei. Nu se ştie încă când şi dacă ofiţerul îşi va relua activitatea în cadrul Serviciului Logistic al Poliţiei Judeţene Giurgiu.
 
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.