O româncă stabilită în Franța de 28 de ani, care reprezintă această țară pe plan mondial: „Aveți prea multe malluri, mai bine faceți stații de metrou”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ana Maria Filip, 33 de ani, este un nume respectat în baschetul din Hexagon, reprezentând Franța în multiple competiții internaționale de prestigiu. Ajunsă de la 5 ani acolo, românca a povestit pentru cititorii Libertatea care sunt diferențele pe care le vede între francezi și români și de ce ține neapărat ca viitorul copil al ei, cu un francez, să învețe musai limba ei natală.
Cuprins:
- ”În Franța, îmi pot construi un viitor, nu trăiesc de la un salariu la altul”
- „Bucureștiul s-a dezvoltat mult”
- ”Glume acre, mă ambiționează”
- "În România doar în vizită, chiar dacă mama m-a crescut românește"
- ”În Franța așa e: ai două mâini, descurcă-te cu ele!”
- ”Iubitul meu va învăța românește cu copilul nostru”
- Francezii: ”Sunt mai închiși, dar mai politicoși”
- Românii: „Ni se cam rupe”
Ana Maria Filip, 33 de ani, face parte din grupul acela de oameni care pot vorbi sincer despre două țări ca fiind ale sale. Născută la București, plecată de aproape trei decenii în Franța, tânăra reprezintă naționalele din Hexagon, atât la baschet "clasic", 5 contra 5, cât și în versiunea streetball, 3 contra 3.
Sportiva înaltă de 1,96 metri este vicecampioană europeană la baschet 5 contra 5, iar anul trecut a participat cu echipa de 3 contra 3 la Jocurile Olimpice de la Tokio, unde a bifat locul 4. Acestea sunt doar câteva dintre performanțele franțuzoaicei născute în capitala României, pe lângă altele cu echipa cocoșului galic sau la club, ea fiind fiica fostei baschetbaliste Elena Filip și a fostului faimos voleibalist Marius Căta-Chițiga.
Din Franța, la telefon, Ana Maria a oferit un interviu cititorilor Libertatea, într-o oră de relaxare, nu cu mult înainte de a da naștere primului copil, care va sosi pe lume în luna octombrie. În limba română, pe care n-a uitat-o, chiar dacă a pigmentat-o cu un ușor accent franțuzesc.
- Ana Maria, pentru cei care nu te cunosc și nu sunt familiarizați cu povestea ta, explică-ne, te rog, cine ești.
- Eu sunt născută în România, la București, mai am familia acolo, dar am ajuns în Franța la 5 ani, de mic copil, iar viața mea s-a derulat aici. Mama baschetbalistă, Elena, tatăl voleibalist, apoi s-au separat, iar eu mi-am urmat mama, normal, care a ajuns să joace baschet într-un orășel, Roanne, lângă Lyon.
Acolo am început și eu baschetul, apoi, la 14 ani, am început ascensiunea la un centru sportiv la Paris. La 18 ani am trecut la profesioniști, am avut clipe grele, dar și multe minunate, trofee, o carieră adevărată, iar acum, la Bourges, alături de prietenul meu, Virgil, așteptăm un copil care trebuie să se nască în octombrie.
- La mulți ani, de pe acum! Apropo, ce veți avea?
- (râde) Nu știm! Nu vreau să știu până în clipa când va sosi pe lume, vreau să fie o surpriză totală. Doar ginecologul știe și Dumnezeu! Nici partenerul meu nu cunoaște sexul copilului, repet, vreau să fie surpriza vieții mele.
- Tu ce-ai vrea?
- Eu? Băiețel. Dar ce-o fi să fie, sănătos să fie.
”În Franța, îmi pot construi un viitor, nu trăiesc de la un salariu la altul”
- Tu cum ești tratată în Franța? Având în vedere că, deși româncă, ai evoluat doar pentru această țară, ai cetățenie, trăind acolo de 28 de ani.
- În Franța? Am fost străin la început, uneori, și-acum mi se mai aduce aminte acest detaliu. Adică... Întotdeauna mai e ceva de zis. Nu neapărat pozitiv. Totuși, Franța a fost o șansă uriașă pentru viața și, mai ales, cariera mea.
În Franța am avut un viitor mai bun în sport decât în România. Am vorbit și cu fetele care fac baschet în România, îmi ziceau că mai trebuie să lucreze în plus, să aibă un alt serviciu, ca să facă și sport de performanță. Eu sunt profesionistă, exclusiv, de la 18 ani. Am un salariu decent, din care să trăiesc.
- Referitor la salariu. Îți ajunge cât să supraviețuiești sau ai cât să-ți poți face o viață, cu casă, cu mașină, cu o vacanță măcar pe an, să-ți poți întemeia o familie?
- Sunt plătită bine. Este viață bună, nu se trăiește de la un salariu la altul. Te poți gândi la ziua de mâine cu bine, fără frică. Pot pleca într-o vacanță, am și ceva bani puși deoparte, să reglez problemele oarecum normale. Da, nu am salariul unui fotbalist, dar, în tot cazul, peste ceea ce aș putea obține în România.
„Bucureștiul s-a dezvoltat mult”
- În România ai mai venit?
- Am venit cu turneele de baschet, dar și în vacanță, pentru restul familiei. Anul trecut, am venit pentru bunic, mă bucur că l-am văzut, apoi în decembrie am fost pentru înmormântarea lui. Știu unde sunt rădăcinile mele. Când vin, stau o săptămână, să-mi văd rudele de la București. Am fost periodic, nu în fiecare an, dar am fost o dată la 2-3 ani.
- Cum ți se pare că s-a dezvoltat România?
- Bucureștiul s-a dezvoltat mult, asta am observat, în rest nu am avut timp încă să vizitez țara. În București nu duci lipsă de nimic. S-au dezvoltat multe mall-uri, cam multe, mai bine mai faceți niște stații de metrou sau chestii pentru cetățeni. Am înțeles de ce străinii se simt bine la București, chiar dacă România a rămas cu imaginea de ”țară cu țigani”.
- Adică?
- Eu încerc să le explic francezilor că nu toți oamenii sunt într-un singur fel. Sunt și oameni cinstiți, și cei care fac rău. Inițial, mulți francezi mi-au zis: "Știi, că voi sunteți așa, așa, așa", chestii pe care le auzi la TV. Apoi, după ce vin și vizitează Bucureștiul și România, îmi dau dreptate. "Aaa, e popor calm, ospitalier, cu oameni care te primesc bine". Și-atunci sunt mândră. Nu e imaginea de la TV din Franța.
”Glume acre, mă ambiționează”
- Încă există percepția asta, la nivel general?
- Da, din păcate da. Când sunt chestii urâte în Franța, chiar și mie mi se spune: "Uite ce fac verii tăi!". În continuare îmi zic că sunt româncă, cineva îmi aduce aminte periodic de rădăcini. Chestia este că nu am nevoie să-mi aducă aminte, eu nu uit de unde am plecat. Dar România nu înseamnă doar cei ce fac prostii sau chestii negative.
- Te afectează?
- Doar glume nesărate, acre. Prostii. Și dacă sunt diferită, asta e, vă arăt că pot, că am locul meu aici, pe bune, pe muncă.
- Dar a trebuit să muncești mai mult, ai simțit asta, ca să răzbești acolo?
- Da, bineînțeles. Mama și mai mult. Fiindcă eu am căpătat, crescând de mică aici, accentul franțuzesc. Mama nu are deloc accent de franțuzoiacă, simți că e din afară. Accentul îți poate produce probleme.
"În România doar în vizită, chiar dacă mama m-a crescut românește"
- Când ai devenit cetățean francez cu acte în regulă?
- Cetățenie franceză am căpătat la 14-15 ani. Când am fost luată în primul meu an la centrul federal eram încă româncă sută la sută. De exemplu, n-am putut participa la niște competiții pentru că nu aveam pașaport francez, dar federația mi-a dat șansa de a mă antrena cu fetele. Așa am putut continua.
Până la urmă, am luat locul unei franțuzoaice. Probabil a fost gelozie la început. Copil nu resimți, tu lupți, dar ceilalți văd cu alți ochi. Tu, ca român, ca străin, trebuie să muncești mai mult, să dovedești, să răsplătești șansa ta.
- Mama ta cum o duce acolo?
- Mama trăiește tot în Franța, la 3 ore distanță de mine, eu fiind acum la Bourges, în centrul țării, la două ore sud de Paris.
- Te-ai gândit să te întorci în țară?
- Doar în vizită. Am familie în țară, nu mulți prieteni, nu poate fi o chestie de activitate. Mi-ar plăcea să mă întorc mai des în România, să am mai mult timp de petrecut cu cei dragi, să văd ce va fi și cu copilul. Pentru ce altceva să mă întorc? Nu am cum să muncesc la București, e chestie de familie, de bani.
Dar mama m-a crescut româncă, vorbim limba noastră acasă, sunt româncă, dar și franțuzoaică, 50-50. Nu cunosc oameni în România în afara rudelor mele, nu am cum să mă întorc.
”În Franța așa e: ai două mâini, descurcă-te cu ele!”
- Vorbeai de mama ta, ce-ți pregătește bun când vă vizitați?
- (râde) Sarmale, papanași, ardei umpluți, cozonac. Apropo, când vin la București, îmi plac foarte mult covrigii cu sare. Mai mâncăm și foie gras, de Sărbători, dar tot sarmalele și papanașii sunt mai gustoși, nu poți compara. Eu mănânc mâncare specifică sportivilor, însă, la București, când vin, mănânc sută la sută românește.
- Ce-ai învățat cel mai important lucru care să te ghideze în viață?
- Depinde de perioada vieții. Este proverbul ăsta, franțuzesc: "Ai două mâini, descurcă-te cu ele și mergi înainte! Nimeni n-o să te ajute". Decât foarte rar, în rest trebuie să te descurci tu. Să găsești tu singur drumul să ajungi unde vrei.
În Franța, ți se pune sistemul la dispoziție, dar trebuie tu să răzbești. Masa există, dar este goală, trebuie s-o umpli. Nimeni nu stă să te ajute, "sărăcuța de ea", nu are nimeni timp de tine, trebuie să te dai singură cu capul de pereți. Trebuie să le arăți că exiști, că merită să investească în tine, că pot câștiga și ei, nu te ajută nimeni pe ochi frumoși.
”Iubitul meu va învăța românește cu copilul nostru”
- E mai greu sau mai ușor să răzbești în viață acolo?
- E extrem de greu. E același rahat, dar ambalat diferit (râde). Scuze! Am vrut să vă explic cumva. Da, e mai ușoară viața în Franța, în sensul că ai un viitor, dar e al naibii de greu. La București, ai oportunități, dar nu știu dacă în restul țării e la fel. Bucureștiul e bine dezvoltat, cu de toate, ca în Occident, însă nu știu cum e viața într-un orășel mai mic din Moldova sau Oltenia sau mai știu eu unde.
În Franța, într-un orășel mai mic, ești mai bine protejat cu securitatea socială. Una e să ai o problemă medicală în Franța, alta în România. În România merge pe pile, în Franța nu e pe bacșiș. Te ajută cineva și gratis aici. Nu cunosc eu toate dedesubturile, dar ai un minim de securitate.
- Iubitul tău Virgil, tatăl copilului, ce părere are despre România?
- El de-abia așteaptă să vină să viziteze țara, la cât i-am povestit. (râde) O să învețe română cu copilul nostru, fiindcă vreau ca urmașul meu să știe limba română la fel de bine ca franceza. Țin mult la acest detaliu. Vor învăța împreună. El a fost doar cu niște competiții în România, dar vrea să vină să cunoască țara.
Francezii: ”Sunt mai închiși, dar mai politicoși”
- Ce-ți place cel mai mult la francezi?
- (râde) Poate că sunt mai politicoși decât românii. Și parcă nu înjură precum românii. La București auzi cele mai crude înjurături, mai ales în trafic. Mai bine iei tramvaiul! (râde)
- Ce nu-ți place la francezi?
- Prea moderați tot timpul. Eu vorbesc în sport, cunosc lumea asta mai mult. Francezii sunt, totuși, prea temperați, prea potoliți, poate ar fi bine să fie și mai feroce, mai răi. Meci după meci, "să vedem, să vedem"... Deși sunt sus la multe sporturi, discipline, ar putea și mai mult.
România e o țară latină, cu emoții trăite la intensitate maximă. Francezul e mai închis. Românii exuberanți, francezii sunt altfel decât italienii, spaniolii, românii. Francezii sunt mai reci, mai distanți.
Românii: „Ni se cam rupe”
- Ce-ți place la români?
- Ospitalieri. Când mă întorc în România, mă simt ca acasă. Nu sunt privită cu ură. În Franța mi se mai zice, uneori, "aaa, dar tu ești româncă, totuși". În Franța îți ascunzi emoțiile, "nu e bine", în România, ești mai direct. În Franța, trebuie să fii atent cum vorbești, să nu deranjezi. Este o politețe rezervată, ca un scut de apărare. În România suntem mai direcți, mai pe față.
- Ce nu-ți place la români?
- Din când în când, prea nepoliticoși. Și mai puțin disciplinați, când conducem, când trebuie să-i avem pe alții în vedere, nu ne pasă de ei! Nu ținem cont de cei din jur. Adică "ni se cam rupe", am zis bine? Prea egoiști. Francezul o mai scaldă, ca să nu supere. E mai disciplinat.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
