O femeie de 26 de ani însărcinată în luna a opta a fost înjunghiată mortal sâmbătă, 29 iunie, la Londra, într-o locuinţă din cartierul rezidenţial Croydon. Poliţia a afirmat că un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost arestat suspectat de crimă şi a fost plasat în detenţie, potrivit metro.co.uk.
Copilul tinerei Kelly Mary a fost salvat şi transportat la spital, unde luptă încă pentru viața lui, însă din păcate, pentru mama nu s-a mai putut face nimic, potrivit unui comunicat al poliţiei londoneze Metropolitan Police (Met), în care se precizează că situaţia nou-născutului rămâne critică.
„Este un incident oribil care a vizat o tânără mamă ce şi-a pierdut viaţa, iar copilul ei este în stare critică", a afirmat comandantul secţiei crime a poliţiei londoneze, Mick Norman, potrivit sursei citate.
Ancheta deschisă urmează să stabilească ce s-a petrecut cu exactitate şi să stabilească faptele. „Violenţele împotriva femeilor nu îşi au locul în oraşul nostru, iar crime oribile ca aceasta comise acasă demonstrează amploarea problemelor cu care suntem confruntaţi", a comentat pe Twitter primarul Londrei, Sadiq Khan.
Citește și