– Luna nu este rotundă, ci în formă de ou.
– În fiecare an, Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,78 cm.
– O zi întreagă pe Lună, de la un răsărit de Soare la altul, durează, în medie, 29,5 zile terestre.
– Oamenii dorm mai bine pe timp de Lună Nouă şi mai prost când e Lună Plină, conform unui studiu întreprins de oamenii de ştiinţă.
– Fluxul şi refluxul au legătură directă cu fazele şi mersul Lunii. Forţa gravitaţională a planetei, mult mai mică decât cea a Pământului, are efect nu numai asupra apelor din ocean, ci asupra tuturor obiectelor de pe Pământ. Cele mai puternice maree au loc când e Lună Plină sau Lună Nouă, iar Soarele şi Pământul se află pe aceeaşi linie.
– Energia mareelor a fost folosită prima dată pentru producerea electricităţii în vara anului 1966, în estuarul râului Rance, din nordvestul Franţei. La flux, apa râului a trecut prin baraj, a întors turbinele, apoi s-a blocat în spatele barajului. La reflux, când nivelul râului a scăzut, apa a întors din nou turbinele când a fost eliberată înapoi în matcă.
– Cele mai mari maree din lume au loc în Bay of Fundy, Canada. Acolo, diferenţa dintre nivelul apei la flux şi reflux este de aproximativ 18 metri.
– Paştele e calculat în funcţie de fazele lunii. Cade întotdeauna în prima duminică de după prima Lună Plină ce are loc după echinocţiul de primăvară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.