OAMENII INVIZIBILI. Aida mi-a ieșit în cale încă de când am ajuns. Aida are cinci ani, merge spre șase, și se uita cu ochii mari și căprui la străina care a venit în vizită. Stătea sprijinită de un copac pe care îl îmbrățișa cu spatele și avea un zâmbet sincer, naiv. Era în fața blocului, la joacă. Vorba vine – bloc – căci clădirea în care stă e orice numai locuință nu. Darius era și el acolo, cu picioarele goale. Are trei ani și patru găuri în inima lui mică. E greu să-l trateze cineva, mai ales că nu are un act de identitate, un domiciliu. Nu are el apă să bea sau să se spele, darămite altceva. Dar pentru Aida și pentru Darius, acolo e acasă – unde sunt mama, tata, unde sunt frații lor.
Cuprins:
Ca ei sunt mulți în București și în țară. Oameni invizibili. Sute de mii de oameni invizibili, pe care statul n-a reușit să-i numere și să facă ceva real pentru ei. Nu doar să-i bage într-un adăpost, ci chiar să-i integreze în societate și în sistem.
"Statul român merge pe un principiu simplu: nu mă adaptez eu la tine-beneficiar, ci tu la mine-stat. Omul care a stat toată viața pe stradă nu are cum să mai aibă capacitatea de a locui într-un apartament, așa, dintr-odată. Nu ai cum să-l forțezi brusc să se adapteze la niște norme pe care nu le-a știut niciodată și să le zici: «nu-ți convine, bine, ușa e acolo»", ne-a spus explicat președintele Asociației Young Initiative, Răzvan Victor Sassu.
Ca atare, mulți refuză să stea în adăposturi, dar asta nu înseamnă că le e bine. Nu au acces la lucruri de bază, precum apă și săpun, darămite la educație și la sănătate, așa cum zice Constituția.
"Ei își doresc să aibă o viață normală. Vor să aibă posibilitatea de a se spăla, de exemplu. Să fie integrați, cât de cât, în societate. Nu e ca și cum ei își doresc să se ducă într-un autobuz și toată lumea să-i ocolească, să-i înjure sau să-i scuipe. E un comportament degradant uman pentru ei. Când n-ai unde să te speli, este evident că nu vei putea să ieși pe stradă și ceilalți să te accepte. Le este frică de ceilalți’, a adăugat Sassu.
Am ajuns, conform cifrelor de la ultimul recensământ, la peste 160.000 de oameni fără adăpost. Dar din 2011 până acum, situația s-a înrăutățit, iar cifra reală nu o are nimeni. Nu asta ar fi problema cea mai mare, pentru că și alte state europene o au, ci birocrația excesivă, lipsa de comunicare între instituții și o viziune de ansamblu a situației, un plan de măsuri integrate.
Mai multe ONG-uri, printre care și Young Initiative, au pus la cale un grup de lucru pentru a veni cu soluții pentru acești oameni invizibili, acești copii din afara sistemului.
Acestea sunt doar câteva dintre concluziile activiștilor, strânse într-o Cartă Albă, după ce au mers pe străzi și au vorbit cu oamenii invizibili. Mai departe, deputata Gabriela Podașcă a venit cu un proiect de lege pentru a încerca să rezolve din probleme.
În primul rând, termenul de valabilitate a buletinului provizoriu crește de la 1 an la 2 ani. Apoi, instituțiile de servicii sociale vor avea dreptul să solicite eliberarea cărții de identitate în numele beneficiarilor și să le dea reședința instituției. La fel și în cazul ONG-urilor din domeniu, care vor putea să ofere un domiciliu sau o reședință ”pe hârtie”, astfel încât să poată fi eliberată cartea de identitate.
"În lipsa unei cărți de identitate, oamenilor le sunt îngrădite o serie de drepturi. Dreptul la educație, dreptul la sănătate, la servicii etc. Așa că venim cu acest pachet de soluții, astfel încât acei oameni invizibili să devină vizibili. Trebuie să le dăm o șansă la o viață normal, atât lor, dar mai ales copiilor lor", a declarat Gabriela Podașcă, pentru Libertatea.
Alte state europene, deși se confruntă cu probleme similare, au deja soluții. Organizațiile guvernamentale arată, de exemplu, înspre Germania și Portugalia, ba chiar și Italia, pe alocuri.
În Germania, sistemul ”Housing First Approach" este unul complex: persoanele fără adăpost sunt luate într-un centru, ca o perioadă de tranziție, pentru a fi învățați reguli de bază: cum să faci curățenie, cum să aprinzi un aragaz, cum să gătești. În funcție de cât de bine se descurcă, soluțiile sunt aplicate diferențiat: fie primesc o chirie pe o perioadă limitată, timp în care sunt consiliați și ajutați să își găsească un loc de muncă, fie perioada de învățare se prelungește.
În Italia, primăriile se ocupă de acest lucru. În unele orașe, persoanele fără adăpost pot fi înregistrate cu domiciliul pe o anumită stradă.
La noi, abia se încearcă o comunicare între instituții pentru ca oamenii să fie ajutați. Grupul de lucru care a analizat situația din teren a fost format atât din ONG-uri (Carusel, Young Initiative, E-Romnja, Terre des Homes, Step by Step, Junii, Parada), cât și din experți din instituțiile abilitate – Ministerul Tineretului, Ministerul Muncii, Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Direcția Generală de Asistență Socială București.
Proiectul de lege a fost depus la Senat și va intra în dezbatere în toamnă, odată cu noua sesiune parlamentară.