Analist: Legea salarizării e atât de proastă că este mai ieftin să renunțăm la ea

 3 comentarii
Mâinile unei femei care tin mai multi bani, lei

Legea salarizării bugetarilor este atât de proastă, încât este mai convenabil pentru România să renunțe la ea, cel puțin pentru moment, a declarat, pentru Libertatea, analistul economic Adrian Negrescu.

Proiectul a provocat proteste în sănătate, finanțe și justiție, iar sindicaliștii acuză că salariile scad, în ciuda asigurărilor date de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru.

Mai mult, în forma actuală, legea va necesita anul viitor cheltuieli suplimentare de 8 miliarde de lei, adică 1,5 miliarde de euro, în timp ce de la Uniunea Europeană primim 771 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Dincolo de modul cel puțin bizar în care au fost construite grilele salariale, faptul că în loc să rezolve discrepanțele dintre angajații statului mai mult le adâncesc, legea asta vine ca o piatră de moară pe finanțele statului. Altfel spus, ajungem în situația paradoxală de a face economie dacă amânăm legea asta”, a spus Negrescu.

Politicienilor le cresc salariile

Reamintim, demnitarilor le cresc salariile conform noului proiect, în vreme ce pentru alte categorii scad.

Acestea ar urma să primească o diferență compensatorie, astfel încât veniturile să nu scadă.

Mai mult, legea trebuie menținută în această formă până la final de 2031.

„Am pus carul înaintea boilor”

Analistul spune că înainte de discutarea salariilor, statul trebuia întâi de toate să restructureze aparatul public.

„Legea salarizării oricum a debutat cu stângul. Am pus carul înaintea boilor, adică în loc să restructurăm aparatul public, schemele de personal, să creionăm noile fișe de post și apoi să vorbim de salarii, noi am făcut exact pe dos. Mai mult chiar, în loc să construim salarii fixe pentru bugetari, așa cum se plătesc și în sectorul privat, am păstrat o mulțime de sporuri, precum cel de fonduri europene, care stau, ca de obicei, în pixul șefului de instituție. Altfel spus, am păstrat modul fanariot, clientelar de plată al salariaților de la stat”, acuză Negrescu.

Banca Mondială, banii înapoi!

Acesta ajunge chiar să ceară înapoi banii de la Banca Mondială, care a fost consultantul României pe legea salarizării.

„La cum a fost construită această lege, cred că autoritățile ar trebui să ceară banii înapoi consultanților de la Banca Mondială, cei care au gestionat-o. Mai bine luam cu copy paste legea salarizării din Franța și o implementam cu mici modificări în România. Era mai simplu, mai eficient și mai ieftin”, punctează acesta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Stan52 06.06.2026, 10:44

    Problema salarizării tot trebuie rezolvată! Mai întâi ar trebui să avem raportul salarizării între familiile de profesii din 5-6 țări europene și acest raport să-l aplicăm și la noi. Atât. Cred că Banca Mondială după așa ceva a făcut, dar au intervenit șmecherii de români și le-au măsluit. Aplicarea principiilor din UE privind acest raport între familii de profesii reprezintă normalitatea. Ce este acum reprezintă sistemul mafiot românesc, 100%. Așa că, domnule Negrescu, mizeria actuală nu poate continua, dacă vrem în UE.

  • Avatar comentarii

    Elenuca 06.06.2026, 11:28

    Sa recapitulam corect : aceasta lege a salarizarii e fabricata din cea promovata de d Lia Vasilescu in 2017 ,prorogata ca nu se putea aplica ,atit de mult ar fi incarcat bugetul fie chiar si pt un an . Avand in vedere avansul familiei Manda in partid ,d Manole a preluat structura si ideile funny din legea Olgutei ,mai ales ca l sabota in felul asta pe Bolojan . Eu am auzit de la d Pislaru ca s au detectat enormitatile si inechitatile flagrante din lege si ca urmeaza sa faca ajustari si apoi face din nou consultari cu sindicatele : sa i tinem pumnii ,ca are experienta din primul termen ca ministru al muncii !

  • Avatar comentarii

    GoguDemagogu 08.06.2026, 20:35

    Legea salarizarii este cerută de creditorii internaționali ai României, deci nu se pune probleme că ar fi mai "ieftin" să se renunțe la a fi adoptată. Vă fi adoptată indiferent ce spun sindicatele și cu cât vor scădea salariile.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!