„Aici ne deosebim, el face lucrurile într-un alt ritm”

Întrebată ce crede că îi lipseşte lui Nicuşor Dan, Gheorghiu a răspuns sincer.

„Aici eu nu-s obiectivă, pentru că, am spus deja public, îl cunosc pe Nicuşor Dan din tinereţe, cred că din ’96-’97. Eu cred că Nicuşor Dan are tot ce îi trebuie, îi lipseşte viteza. Aici ne deosebim, el face lucrurile într-un alt ritm”, a explicat Gheorghiu într-un interviu pentru Digi24.

Cine este Oana Gheorghiu?

Premierul Ilie Bolojan a propus-o pe Oana Gheorghiu pentru postul vacant de viceprim-ministru, conform News.ro. Gheorghiu, cunoscută pentru activitatea sa în sectorul nonprofit, este cofondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, organizaţie care a realizat proiecte majore în domeniul infrastructurii medicale şi al advocacy-ului.

Oana Gheorghiu, în vârstă de 56 de ani, este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, specializată în management economic.

În calitate de copreşedintă a Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, ea a coordonat proiecte importante, inclusiv construcţia primului Spital pentru Copii cu cancer din România, situat la Marie Curie.

Sub conducerea sa, asociaţia a reuşit să atragă peste 100 de milioane de euro din donaţii private.

„Experienţa Oanei Gheorghiu în proiecte care au produs schimbări fundamentale în societatea românească este pusă acum în slujba unor proiecte şi mai largi de reformare a României, într-o perioadă în care ţara noastră are nevoie de toate energiile pentru a pune bazele unui stat care să funcţioneze mult mai bine în beneficiul cetăţenilor”, au explicat reprezentanții Guvernului după numirea Oanei Gheorghiu pentru poziția de viceprim-ministru.

Numirea sa intervine într-un moment important pentru România, marcat de demisia lui Dragoş Anastasiu în luna iulie, în urma unui scandal de corupţie. Până acum, postul de viceprim-ministru a fost ocupat interimar de Ilie Bolojan. Experienţa vastă a Oanei Gheorghiu în gestionarea proiectelor complexe şi atragerea de fonduri este considerată un atu important pentru viitoarele reforme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Demradulescu 08.11.2025, 18:11

Excelentă remarca doamnei ,parcă îl revăd pe Ionuț Rusu la Iumor interpretând \"Ardeleanu\'\",păcat că acolo Ardeleanu era ceva să ne facă să râdem,Nicușor ne facem să plângem.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.