Oana Lasconi: „Regret felul în care am făcut declarația. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte”

 72 comentarii

Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi, primar USR al orașului Câmpulung Muscel, a declarat miercuri, 8 noiembrie, pe Instagram, că „regretă felul în care a făcut declarația de sâmbătă” și că nu ar fi trebuit să se arunce „cu capul înainte când emoția era la maxim”. Declarațiile făcute de aceasta vin la câteva zile după ce și-a criticat public mama, pentru că a spus că a votat „Da” la referendumul pentru familia tradițională.

„Aș vrea să spun că regret felul în care am făcut declarația de sâmbătă. Nu ar fi trebuit să mă arunc cu capul înainte și să fac declarații când emoția era la maxim. Asta e clar. Regret felul în care am făcut-o, regret momentul în care am făcut-o. Ar fi trebuit să fiu mai diplomată și este o lecție destul de dură pentru mine”, a transmis Oana Lasconi, într-un mesaj video, pe pagina sa de Instagram.

„Dar o lecție pe care vă jur c-am învățat-o. Acest scandal mi-a demonstrat un lucru clar. Și anume că avem foarte, foarte mult de muncă. Homofobia nu înseamnă doar ură sau frică, cum am mai văzut pe internet, înseamnă o dezaprobare, o discriminare”, a mai spus Oana Lasconi.

Fiica Elenei Lasconi a mai spus că nu își dorește să aibă o carieră în politică românească.

„M-am gândit zilele astea și la generațiile mai vechi LGBTQ+ care au suferit văzând că e criminalizat felul în care ele există. Nici nu-mi pot imagina cum s-au simțit acești oameni. Trebuie să ne folosim vocea și pentru ei, nu doar pentru tinerii LGBTQ+ din România. Unii au spus că am folosit asta drept rampă de lansare politică. Permiteți-mi să vă liniștesc, politica din România este mult prea struțo-cămilă ca să am eu ce să caut în ea”, a spus Oana Lasconi.

„Din punct de vedere ideologic, mi se pare un haos. Dar ce-mi doresc din toată inima să fac este să susțin comunitatea LGBTQ+. Asta e ce vreau. Îmi doresc să oprim acest scandal. Să-l încheiem și să pornim un dialog. Haideți să fim mai buni și mai toleranți astăzi, să ne respectăm, dar vă rog din toată inima să înțelegeți că o părere nu poate fi sinonimă cu un vot pentru îngrădirea unor drepturi”, a continuat aceasta.

        Vezi această postare pe Instagram            O postare distribuită de Oana (Kandly) (@theonlyoana) 

Ce a declarat Oana Lasconi după ce mama ei a anunțat că a votat „DA” la referendumul pentru familia tradițională

Duminică, 5 noiembrie, Oana Lasconi a transmis pe Instagram că „sunt absolut dezgustată că mama mea a votat DA, la referendumul Coaliției pentru familie pentru a susține așa-zisa familie tradițională între un bărbat și o femeie”.

„Sunt dezgustată și dezamăgită. Nu îmi vine să cred că persoana pe care am susținut-o în cariera ei politică s-a dovedit o homofobă”, a spus Oana Lasconi.

După ce Elena Lasconi a anunțat că renunță să mai candideze la europarlamentare, fiica ei a transmis: „Un homofob în minus în Parlamentul European este un câștig”.

Marți, 7 noiembrie, Oana Lasconi și-a anunțat intenția de a intra în politică, într-un mesaj postat pe Instagram, atât în limba engleză, cât și în limba română.

„Am fost «războinic de tastatură» mulți ani, iar acum e momentul să îmi folosesc pasiunea pentru politică și iubirea nemărginită pe care o simt pentru planeta noastră frumoasă și toate creaturile ei în direcția unei schimbări reale. Știu că nu va fi ușor, este deja dificil să navighez ura, însă a venit momentul să îmi îmbrățișez adevăratul scop”, a transmis Oana Lasconi.

Fiica Elenei Lasconi are 31 de ani, trăiește în Franța, la Paris, iar pe profilul de pe Instagram se declară o susținătoare a drepturilor LGBTQ+ally.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (72)
  • Avatar comentarii

    Iulix10 08.11.2023, 18:25

    Nu a gresit cu nimic dar au sărit hienele pe ea .

  • Avatar comentarii

    SpunetiNuMiciunii 08.11.2023, 18:27

    Tot nu a inteles nimic.Stimata copila, daca citesti asta: Oricine ESTE LGBT, e liber sa faca ce vrea cum vrea.Ceea ce totusi ar trebui sa inteleaga OMENESTE orice persoana LGBT, este ca DEZVOLTAREA ARMONIOASA A SOCIETATII este bazata pe HETEROSEXUALITATE.Nu ai ce ii face, SUNT SUTE DE MII DE ANI DE DARWINISM care ATESTA ASTA. Nu poti face 2 barbati sa se poarte ca un tata si ca un mama, iar intr-o DEMOCRATIE, majoritatea conteaza NU MINORITATEA.

  • Avatar comentarii

    Elye 08.11.2023, 18:33

    Regretabil că nu vrea totuși în politică, ar fi făcut poate ceva pe acolo...

  • Avatar comentarii

    lipanileana 08.11.2023, 18:35

    Regretele sunt târzii ,cum a putut să-și târască mama prin noroi ,fiecare avem dreptul la opinie.

  • Avatar comentarii

    SpunetiNuMiciunii 08.11.2023, 18:36

    Inca o precizare copila: Guvernarea occidentala impinge(eu cred intentionat)oamenii sa devina acei "social justice warrior" CEEA CE NU ESTE IN ORDINE.Daca nu faci parte din comunitatea LGBT, vezi-ti de drumul tau in viata, de parintii tai, de prietenii tai, si daca vrei dreptate, da, intra in politica, in justitie, in aspecte legale in care ai putea avea un cuvant de spus.Dar in rest, esti manipulata de niste formate ca sa generezi haos si disensiune.La batranete vei regreta felul asta de a fi

ALTE ȘTIRI
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
06:10
Cine transmite România - Ucraina, în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin
06:00
Cine transmite la TV Universitatea Craiova - FCSB. La ce oră începe meciul
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
18 sept.
Horoscop săptămânal 21 – 27 septembrie 2026. Luna Plină aduce decizii și schimbări importante
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
18 sept.
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
18 sept.
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”