Oana Țoiu s-a dus la Kiev. Șefa diplomației române a vizitat un spital de copii bombardat de ruși și s-a întâlnit cu prim-ministrul Ucrainei

Comentează
Oana Țoiu, în vizită la Școala Supereroilor din Kiev Captură X @oana_toiu

Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu efectuează joi o vizită la Kiev, prilej cu care s-a deplasat la spitalul de copii Ohmatdet, bombardat de ruși în vara anului trecut, și a fost primită de prim-ministrul Iulia Svîrîdenko.

Oana Țoiu (40 de ani) este primul ministru român de externe care vizitează Ucraina din primul an al invaziei ruse la scară largă, în 2022.

Aceste este „un moment important în întărirea parteneriatului pentru un drum comun european. (....) Am transmis un semnal puternic al interesului comun pentru pace în regiune, integrare europeană și proiecte comune pentru viitor. (...) Comunitățile de cetățeni aparținând minorităților naționale din cele două țări reprezintă cea mai puternică legătură dintre noi. Am menționat importanța protejării drepturilor acestora și că mă voi vedea cu reprezentanții comunității românești la Cernăuți”, a transmis șefa diplomației române, pe X, după întrevederea avută cu prim-ministrul Ucrainei.

Întâlnirea de astăzi cu prim-ministrul Ucrainei Yulia Svyrydenko a fost un moment important în întărirea parteneriatului pentru un drum comun european, din primele săptămâni ale mandatelor noastre. 

În cadrul vizitei de astăzi la Kiev - prima vizită bilaterală la nivel de… pic.twitter.com/sDOqIRDHJ7— Toiu Oana (@oana_toiu) August 7, 2025 

Vizită la spitalul de copii bombardat de ruși

Vizita Oanei Țoiu la Kiev a început cu o deplasare la spitalul de copii Ohmatdet, care a fost atacat de o rachetă rusească pe 8 iulie 2024.

Potrivit presei ucrainene, 600 de pacienți se aflau în spital în momentul atacului, dintre care unii pe masa de operație. Atacul s-a soldat cu doi morți și 16 răniți. În acea zi, 47 de oameni au fost uciși și alții 189 răniți în atacurile aeriene efectuate de ruși în Ucraina.

„Ca mamă, nu pot să exprim în cuvinte cât de puternic simt aceste atacuri cinice”, a transmis Oana Țoiu.

Ulterior, șefa MAE de la București a vizitat și Școala de Supereroi, care funcționează pe lângă Institutul Oncologic Național din Ucraina.

The first bilateral visit of a Romanian Foreign Minister to Kyiv since Russia’s 2022 invasion starts today. This is a strong signal of our steadfast solidarity with Ukraine. I will hold discussions with senior Ukrainian officials on all topics of common interest, and then… pic.twitter.com/OC0YEz5f65— Toiu Oana (@oana_toiu) August 7, 2025 

Întâlnire cu membri ai comunității românești din Ucraina

Vizita din Ucraina va continua la Cernăuți pentru întrevederi cu membri ai comunității de etnici români.

Anterior, Oana Ţoiu a subliniat că rezistenţa Ucrainei în faţa Rusiei diminuează riscurile asupra României. „Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa câştige. Şi ăsta este un pas foarte important. Diferenţa între aceste cuvinte este foarte importantă. Şi cred că trebuie să înţelegem în România mai clar că rezistenţa pe care o asigură acum Ucraina, oamenii pe care îi are pe front, sacrificiile pe care le face societatea ucraineană în acest moment, sunt parte din elementele care diminuează şi riscurile asupra României.

Trebuie să fie foarte clar pentru noi că în momentul în care le-am donat sistemul de apărare antiaeriană Patriot, nu doar că a fost parte din componenta care a salvat vieţi omeneşti, inclusiv ale românilor din Cernăuţi, de exemplu, şi ale ucrainenilor, dar nici nu a vulnerabilizat apărarea României. Deci noi suntem nu doar la fel de puternici ca înainte, dar şi mai bine apăraţi atât timp cât există resurse pentru a opri şi întoarce din drum atacul Rusiei”, a afirmat ministrul Oana Ţoiu într-un interviu acordat pentru Antena 3 și preluat de news.ro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!