Explicațiile premierului vine în contextul în care acesta a răspuns unor întrebări care i-au fost adresate în Parlament în urma publicării cărţii „Amalia, Duty Calls”.

Viitorul primului născut al regelui Willem-Alexander este analizat intens după ce cartea apărută în vară a ridicat problema: ce s-ar întâmpla dacă ea alege să se căsătorească cu un partener de acelaşi sex.

Cartea nu a speculat cu privire la viaţa personală a prinţesei şi nu există vreun indiciu că o căsătorie ar putea avea loc în curând.

Cu toate astea, premierul a răspuns în Parlament că orice rege sau regină se poate căsători cu o persoană de acelaşi sex.

„Cabinetul nu consideră că un moştenitor al tronului sau regele ar trebui să abdice dacă el sau ea ar dori să se căsătorească cu un partener de acelaşi sex”, a explicat el.

Deşi Cabinetul a clarificat faptul că mariajul între persoanele de acelaşi sex este posibil, nu este cunoscut ce se va întâmpla cu succesiunea dacă există copii născuţi dintr-o astfel de căsnicie regală, prin adopţie sau donator de spermă.

„Este teribil de complicat”, a explicat Rutte. Constituţia olandeză prevede că regele sau regina pot fi moşteniţi de un „descendent legitim”.

Foto: Profimedia

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Observatornews.ro
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2021. Fecioarele încearcă să-și salveze planurile, cele mai importante, de unele singure
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”