OMS a afirmat că medicamentele contrafăcute pot reprezenta un pericol pentru sănătate și a emis în acest sens o alertă la nivel mondial. Organizația a transmis că monitorizează raportări în creştere privind Ozempic falsificat în întreaga lume din 2022.

„Îi sfătuim pe specialiştii din sănătate, autorităţile de reglementare şi public să fie atenţi la aceste loturi contrafăcute de medicamente”, a afirmat doctorul Yukiko Nakatani, directorul general adjunct al OMS pentru medicamente esenţiale şi produse pentru sănătate.

OMS a avertizat că unele injecţii contrafăcute ar putea să nu conţină semaglutidum deloc, iar alte ar putea să conţină alte substanţe, precum insulina, ceea ce duce la efecte „neprevizibile”.

„Aceste produse contrafăcute pot avea efecte negative asupra sănătăţii oamenilor”, a arătat OMS.

Ozempic, cunoscut și ca „injecție pentru slăbit”

Medicamentul este cunoscut uneori ca „injecţie de slăbit”, în pofida faptului că principalul său scop este tratamentul diabetului de tip 2.

Ingredientul activ din Ozempic – semaglutidum – îi ajută pe cei cu diabet de tip 2 să controleze cantitatea de zahăr din sânge.

Însă injecţia săptămânală transmite creierul că organismul este sătul, astfel că medicamentul îi ajută pe oameni să slăbească, reducând nevoia de a mânca.

Cei care nu suferă de diabet au obţinut medicamentul pentru a scădea în greutate, iar acest lucru a dus la penurie pentru pacienţii cu diabet de tip 2 şi a creat o piaţă pentru medicamente contrafăcute.

O versiune mai puternică de Ozempic a fost dezvoltată special pentru scăderea în greutate şi este pusă pe piaţă ca Wegovy. Aceasta este oferită la clinici specializate în reducerea greutăţii din cadrul sistemului naţional de sănătate din Marea Britanie.

Loturi contrafăcute au fost confiscate de autorităţi în Marea Britanie, SUA şi Brazilia.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.