Este vorba despre oameni din Djibouti, Etiopia, Kenya, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan şi Uganda, a precizat Liesbeth Aelbrecht, reprezentantă a OMS pentru această regiune.

„Observăm o recrudescenţă a epidemilor şi cel mai mare număr de copii subnutriţi din ultimii ani, cu milioane de persoane afectate, în contextul deteriorării perspectivelor în ceea ce priveşte insecuritatea alimentară”, a explicat Aelbrecht.

Din cele 48 de milioane de persoane aflate la un nivel critic de insecuritate alimentară în această regiune a Africii, 6 milioane sunt într-o situație „de urgență”, iar 129.000 în situaţie de „dezastru”, nivelul maxim din Cadrul integrat de clasificare a securităţii alimentare. Iar din această ultimă categorie, 96.000 de persoane sunt din Somalia, iar 33.000 din Sudanul de Sud.

Potrivit OMS, oamenii aflați într-o situație de „dezastru” din punctul de vedere al insecurității alimentare „privesc moartea în față”, organizația făcând un apel la un ajutor de 178 de milioane de dolari pentru populația din zonă.

Marele Corn al Africii este una dintre cele mai vulnerabile regiuni la schimbările climatice și se confruntă, pe lângă insecuritatea alimentară, cu epidemii de rujeolă, febra dengue, holeră sau malarie.

Fotografie cu caracter ilustrativ: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.