“Până în 2022, o mare parte din populație ar trebui să înceapă să primească vaccinul care crește imunitatea împotriva COVID-19. Până atunci însă, trebuie să menținem același tip de măsuri care sunt puse în aplicare în prezent, precum distanțarea fizică, purtarea măștii de protecție și igiena respiratorie”, a transmis Soumya Swaminathan, în cadrul unei întâlniri organizate online de Fundația Națiunilor, potrivit CNN.

OMS: Nu revenim mai devreme de anul 2022 la viața de dinainte de COVID-19
Soumya Swaminathan, directorul ştiinţific al Organizației Mondiale a Sănătății

Măsurile de protecție ar trebui să continue chiar și după ce oamenii vor începe să primească vaccinul, deoarece, spune Swaminathan, e nevoie ca măcar 70% din populație să fie vaccinată și imunizată înainte să se vadă o scădere drastică a numărului de infectări.

Nu știm cât timp protejează acest vaccin – aceasta e o altă necunoscută: Cât timp durează această imunitate? Este posibil să fie nevoie de o nouă vaccinare.

Directorul ştiințific al OMS:

Swaminathan a mai spus că oficialii din domeniul sănătății caută în prezent să controleze virusul care cauzează COVID-19, mai degrabă decât să-l elimine. Specialistul a mai adăugat că nu crede faptul că coronavirusul va deveni un virus sezonier odată cu trecerea timpului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.