„Probele interne aduse de Essai Solidarity/Discovery, probele externe aduse de Essai Recovery şi probele combinate aduse de aceste două teste în mare parte aleatorii, puse împreună, sugerează că hidroxiclorochina – când e comparată cu tratamentele obişnuite ale pacienţilor spitalizaţi pentru COVID-19 – nu are ca rezultat reducerea mortalităţii acestor pacienţi”, a declarat doctorul Ana Maria Henao Restrepo, de la OMS, în cursul unei conferinţe de presă virtuale la Geneva, arată Agerpres.

Conform Recovery, primul test clinic major realizat de Universitatea Oxford din Marea Britanie, hidroxiclorochina „nu are efect benefic” în materie de COVID-19.

„Pe baza acestor analize şi a studiului probelor produse (…), după deliberări, s-a concluzionat că hidroxiclorochina va fi retrasă din Essai Solidarity”, a spus miercuri doctorul Ana Maria Henao Restrepo.

Ea a subliniat totuşi că decizia de a opri testele asupra pacienţilor spitalizaţi cu COVID-19 nu viza folosirea sau evaluarea acestei molecule în calitate de tratament preventiv al bolii cauzate de noul coronavirus.

Anunţul OMS survine la două zile după ce autorităţile sanitare americane au anunţat că hidroxiclorochina nu va mai fi folosită pentru tratarea coronavirusului în SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.