Ofiterii de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Pitesti au reusit, astazi, sa aresteze patru tineri bucuresteni care de cateva luni aprovizionau cu droguri detinutii de la Penitenciarul de Maxima Siguranta Colibasi. In urma perchezitiilor la domiciliile celor patru, din cartierul Ferentari, au fost gasite noua doze de heroina, comprimate de ecstasy si un numar foarte mare de seringi hipodermice folosite, dar si sigilate, precum si 700 de lei, bani obtinuti din vanzarea de droguri. Tinerii au fost luati prin surprindere de oamenii legii, care i-au prins chiar cand incercau sa arunce stupefiantele in WC. De precizat este si faptul ca doi dintre ei fac parte dintr-o familie de traficanti de droguri renumita in cartier. Ambii parinti se afla in puscarie pentru trafic de droguri de mare risc. Toti tinerii infractori au primit mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile, insa cercetarile continua pentru ca politistii trebuie sa afle acum cine este capul acestei retele. Daca vor fi gasiti vinovati, cei patru risca o pedeapsa cu inchisoarea de la zece la 20 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.