Răspuns: Orice formă de plată – la casierie, prin bancă ori prin poştă – trebuie luată în considerare de preşedinte şi de administrator şi prelucrată în contabilitatea asociaţiei de proprietari, astfel încât suma să nu mai apară pe lista de plată. În situaţia dvs., operaţiunea s-a făcut prin bancă, iar preşedintele are obligaţia să ridice de la bancă extrasul de cont şi să îl predea administratorului pentru înregistrarea în contabilitate. Altfel, incompetenţa este la ordinea zilei în asociaţia dvs. şi trebuie ca, împreună cu ceilalţi proprietari, să acţionaţi până nu este prea târziu.

Preşedintele şi comitetul nu au făcut nici o şedinţă de patru ani. Cum putem să îi obligăm să o facă, pentru că trebuie schimbată toată conducerea! Un proprietar constănţean

Răspuns: Dvs., împreună cu alţi proprietari, în procent de 20%, puteţi convoca, organiza şi desfăşura o adunare generală extraordinară, în care să schimbaţi actuala conducere.

Ce facem cu administratorii care angajează femei de serviciu care nu îşi fac bine treaba? Ce soluţii există? Nuţi

Răspuns: Din păcate, îngrijitorul sau femeia de serviciu reprezintă o problemă generală în cadrul asociaţiilor de proprietari din România, paradoxal, în condiţiile de criză actuale ale sistemului. Soluţia este să căutaţi în permanenţă pe cineva mai bun şi să motivaţi financiar persoana în funcţie de ceea ce face.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.