Spectacolul naturii

Lacul Melissani, din satul Karavomilos, este un loc unic din Grecia pe care trebuie să îl vezi, cu ape limpezi precum cristalul şi sculpturi geofizice unice, pe care le poţi admira dintr-o barcă ce te poartă pe întregul lac şi îţi oferă o experienţă de neuitat. Lacul subteran a fost descoperit în anul 1951 de către speologul Gianni Petrochilo, iar între timp partea internă s-a prăbuşit, împreună cu o mare parte a acoperişului, dezvăluind o vedere minunată asupra cerului.

Grota Drogarati, situată foarte aproape de satul Sami, este datată cu mai mult de 100 de milioane de ani în urmă şi este considerată una dintre cele mai frumoase peşteri din Grecia. Descoperită în urmă cu 300 de ani, când o parte din ea a fost distrusă din cauza unui cutremur puternic, care i-a creat astfel intrarea, peştera are o adâncime de 60 m de la nivelul solului şi este deschisă publicului din anul 1963. Poţi admira aici numeroase stalactite şi stalagmite create de ploaie, iar în sala mare a peşterii, de 900 mp, numită „Sala Apoteozei”, au loc concerte şi spectacole muzicale datorită acusticii sale perfecte.

Kefalonia la înălţime

Muntele care predomină insula Kefalonia este Aenos, al cărui vârf ajunge la 1628 metri, şi este singurul Parc Naţional situat pe o insulă grecească. În această zonă creşte bradul cu frunzele negre, care este nativ în Kefalonia. De altfel, datorită culorii închise a copacilor ce păreau negri priviţi din depărtare, Ainos a devenit cunoscut ca Muntele Negru al Greciei.

Acest loc este ideal pentru excursii în natura de un verde luxuriant şi pentru drumeţii cu diferite niveluri de dificultate. Parcul Naţional Aenos găzduieşte o mare varietate de specii de floră şi o faună bogată, inclusiv reptile şi păsări, precum ciocănitoarea sau mierla, iar cel mai important mamifer găsit aici, pe cale de dispariţie, este calul sălbatic Aenos, care aparţine rasei Pind, fiind foarte mic şi puternic, care a devenit o parte cu magia naturii.

Sejur Kefalonia

Hotel Kalypso 2*+ – de la 49 euro + 329 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.