„Se împlineşte un an de când vecinii noştri ucraineni trăiesc coşmarul agresiunii militare pe care Rusia a declanşat-o nejustificat şi care pune în pericol nu doar integritatea teritorială a unui stat suveran, ci şi pacea întregii planete. Nimic nu poate justifica sutele de mii de vieţi curmate până acum în acest conflict, inclusiv civili, şi distrugerile de proporţii care au bulversat viaţa altor câteva milioane de oameni, nevoiţi să fugă din calea războiului. Vinovaţii trebuie să răspundă în faţa legii şi a istoriei. Acest război este o încercare de deturnare destinului unui popor suveran şi o ameninţare fără precedent la adresa democraţiei”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Șeful Guvernului a precizat că România rămâne solidară cu poporul ucrainean prin sprijinul umanitar oferit refugiaţilor şi prin susţinerea acordată la nivel politic, diplomatic şi economic pentru efortul de reconstrucţie.

„Ceea ce am făcut până acum – dezvoltarea conectivităţii cu Ucraina prin intermediul coridoarelor de transport ce traversează România, proiectele de infrastructură de la graniţa româno-ucraineană pentru a facilita racordarea economiei ucrainene la Piaţa Unică Europeană, dezvoltarea infrastructurii portului Galaţi şi creşterea capacităţii de tranzit pe Canalul Sulina – poziţionează România drept contributor decisiv la reconstrucţia economiei ucrainene”, a adăugat Ciucă.

Acesta a menționat că România va susține obiectivul de pace şi libertate al Ucrainei, „care a devenit avanpostul luptei pentru apărarea lumii democratice”.

Pe 24 februarie 2022, Vladimir Putin a început invadarea Ucrainei. Un an mai târziu, țara condusă de Volodimir Zelenski continuă să reziste, dar bilanţul este terifiant. Potrivit estimărilor, au fost 180.000 de morţi şi răniţi în armata rusă și peste 100.000 de morţi şi răniţi în cea ucraineană, fiind de asemenea omorâți aproximativ 30.000 de civili, conform unei estimări publicate de Agenția France Presse.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

pikpik 24.02.2023, 12:49

Alooo? Vinovatii "revolutiei din 1989 au plåtit cumva in fata legii dupå atatia ani? Dar cei vinovati de mineriade? Dar politicienii cu pete precum dalmatienii ce incå isi våd linistiti de averi?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.