„Comasăm șapte declarații pentru persoanele fizice într-una singură. Este o declarație unică, se face o singură data pe an și se face o singură plată. Am stabilit 15 iulie că prima data în care sunt depuse în noul format, urmând că plată să se facă până la final de martie anul viitor, deci termenul pentru plată este 31 martie 2019”, a delcarat ministrul de Finanțe, în emisiunea „România 9” de la TVR 1.

Teodorovici a precizat că vor exista și bonificații pentru contribuabilii care achită anticipat obligațiile fiscale estimate datorate.

„Dacă plătim anticipat până la 31 iulie, și online, va exista o scutire de 10%, ca să stimulăm trecerea în online a contribuabililor”, a precizat el, subliniind că reducerea de 10% va fi doar pentru cei care depun formularul online.

„Astăzi, doar 5% dintre depunători sunt online, restul sunt pe hârtie. Avantajele vor fi pentru contribuabili, care nu se mai deplasează”, a mai arătat Teodorovici.

Ministrul Finanțelor a precizat  că numărul celor care trebuie să depună acest formular unic este de „aproximativ un milion de contribuabili, de diferite categorii”.

Eugen Teodorovici susține că, în acest an, nu vor mai fi majorări de taxe, pentru că „în acest an lucrurile trebuie să se așeze, anul acesta trebuie să reformăm, să trecem cu adevărat în secolul XXI”.

La sfârșitul lunii trecute, Teodorovici a avut un mesaj și pentru cei din ANAF: Nu au voie să stea la ghișeu și să se plângă, să propună soluții!

Ca fapt divers, Eugen Teodorovici a aflat azi că rămâne fără diploma de la Academia SRI. Activitatea Colegiului Național de Informații a fost suspendată.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

FOTO – TVR/Captură video


CITEȘTE ȘI…

EXCLUSIV/Care sunt jurații “Final Four”. Antonia, Feli, Carlaʼs Dreams și Cheloo fac echipă în cel mai nou show de talente

VIDEO/Goana după averile infractorilor, o cursă cu obstacole. Contre între ANAF şi DNA. Miza: un miliard de euro


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI