UPDATE 18:00 Statul Islamic a revendicat luni atacul cu rachete asupra aeroportului din Kabul, potrivit unui mesaj al Nasher News, grupul de presă al ISIS, pe canalul propriu de Telegram, relatează Reuters.
„Din voia lui Dumnezeu Atotputernic, soldații califatului au vizat Aeroportul Internațional Kabul cu șase rachete Katyusha”, a transmis ISIS.
Potrivit jurnaliștilor AFP din Kabul, zgomotul rachetelor care au zburat deasupra capitalei afgane s-a putut auzi, luni, la primele ore ale dimineții.
Un oficial de securitate care a lucrat în administrația răsturnată de talibani pe 15 august a precizat că rachetele au fost lansate dintr-un vehicul din nordul Kabulului.
Informația a fost difuzată și de Tolo News, cea mai mare televiziune din Afganistan, care precizează pe Twitter că mai multe rachete au lovit orașul Kabul luni dimineață, fiind lansate din zona Khair Khana către aeroport, după cum relatează martorii.
Totodată, un oficial american a declarat pentru Reuters că până la cinci rachete au fost lansate în direcția aeroportului, fiind interceptate de sistemul de apărare antirachetă al SUA.
Potrivit unor rezidenți locali, nori de fum au fost văzuți ridicându-se deasupra clădirilor din nordul Kabulului, acolo unde se află și Aeroportul Internațional Hamid Karzai.
Atacul are loc cu mai puțin de 48 de ore înainte ca Statele Unite ale Americii să încheie retragerea trupelor din Afganistan și vine după ce duminică a avut loc o nouă explozie lângă aeroportul din capitala afgană.
Armata SUA a confirmat că a efectuat un atac din dronă care a avut ca țintă o mașină în care se aflau membri ISIS-K care voiau să se detoneze la aeroport. Încă nu este clar dacă există o legătură între racheta care a lovit o casă în apropiere de aeroportul din Kabul și lovitura militară executată de SUA, potrivit BBC și The Guardian.
Totodată, joi, un atac terorist a fost comis în apropierea aeroportului din Kabul, fiind soldat cu cel puțin 170 de morți, printre care 13 soldați americani. Atacul a fost revendicat de gruparea Stat Islamic al Khorasan (ISIS-K) și a fost urmat, vineri, de o lovitură a armatei americane. Este vorba despre un atac cu dronă împotriva unui organizator al ISIS-K.
„Atacul aerian fără pilot a avut loc în provincia Nangarhar din Afganistan. Conform primelor indicaţii, am ucis ţinta”, a transmis ulterior comandantul Bill Urban, printr-un comunicat.
Foto: Profimedia