Bărbatul era închis la Penitenciarul Iași pentru fapte grave de violență.

Aflat la Judecătoria Vaslui, deținutul s-a prăbușit din picioare, în stare de inconștiență, în zonă specială destinată persoanelor încătușate, în timp ce magistrații Judecătoriei Vaslui interogau un alt deținut.

În consecință, judecătorul a dispus suspendarea proceselor și i-a solicitat grefierei să-l anunțe pe unul dintre jandarmii de serviciu aflat în holul instituției. Ulterior, a fost solicitată intervenția unei ambulanțe.

„În momentul în care echipajul nostru a ajuns la locul solicitării, persoana pentru care s-a cerut sprijin medical era conștientă și cooperantă. După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, a declarat, joi, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Petru Iftene.

În urma investigațiilor făcute la Unitatea de Primiri Urgențe a unității medicale vasluiene, medicii au constatat că deținutul de 40 de ani ar fi simulat starea sa de lipotimie. În consecință, au decis externarea imediată a persoanei private de libertate.

Citește și: Surse: Salariul minim va fi majorat doar pentru cei cu studii superioare, nu și pentru cei cu 15 ani vechime

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.