Mergi direct la conținut »
Papa reconfirmă taina spovedaniei în fața presiunilor ca preoții să divulge informațiile legate de abuzurile sexuale mărturisite în confesional
Știri Externe Libertatea > Ştiri > Știri Externe

Papa reconfirmă taina spovedaniei în fața presiunilor ca preoții să divulge informațiile legate de abuzurile sexuale mărturisite în confesional

Vaticanul a reafirmat cu tărie, într-un document aprobat de papa Francisc, învățătura catolică potrivit căreia preoții nu pot să dezvăluie altor persoane ce află la spovedanie, transmite Reuters. Documentul este o reacție la presiunile făcute îndeosebi în Australia ca preoții să fie forțați să dezvăluie informațiile legate de posibile abuzuri sexuale săvârșite de alți preoți și mărturisite la spovedanie.

De Adrian Ilie,

Vaticanul susține că niciun guvern nu poate sili preoții să încalce taina spovedaniei. ”Secretul inviolabil al confesiunii vine direct și legea divină revelată și rădăcinile sale sunt în natura profundă a sacramentului până în punctul în care nicio excepție nu poate fi admisă în cadrul bisericii, cu atât mai puțin într-un cadru civil”, se stipulează în document.

Scandalurile legate de abuzurile sexuale săvârșite de membri ai clerului catolic au intensificat presiunile asupra Bisericii Romano-Catolice să renunțe la confidențialitatea informațiilor.

În Australia se ia în calcul adoptare unei legi la nivel federal prin care liderii religioși să fie obligați să raporteze abuzurile sexuale îndreptate împotriva copiilor, inclusiv cele aflate de către preoți în cadrul spovedaniei.

Până acum două dintre cele opt state australiene au adoptat legi prin care este incriminată penal păstrarea secretului spovedaniei dacă au fost mărturisite fapte de abuz sexual. O lege similară a fost adoptată și în Statele Unite, de către Senatul din California.

Citește și:FOTOREPORTAJ DOCUMENTARIA/ Retrospectiva unui eveniment istoric. Papa Francisc, 3 zile de vizită în România, în 36 de fotografii

Close
Închide
  Close