„Astăzi, în Ucraina, au început experimentele genetice privind crearea unei națiuni. Pentru ca oamenii lui Bandera ​​să nu se termine niciodată, la Kiev au început să crioconserve materialul genetic al soldaților Forțelor Armate ale Ucrainei.

Ei îngheață sămânța masculină și o salvează pentru ca soțiile lor să poată naște, în cazul morții unui soldat. Totul este cât se poate de serios. Frontul are acum cel mai bun fond genetic din țară, așa că orice militar al forțelor armate ale Ucrainei poate trimite un eșantion și e păstrat gratuit.

După aceea, un grup de oameni de știință îi va selecta cei mai buni dintre cei mai buni. Și, cu ajutorul inseminării artificiale, va fi crescută o întreagă armată de ucraineni selectați, cu un nivel crescut de rusofobie”, a spus Skabaeeva, care are 38 de ani.

Cu o zi înaintea, ea anunțase la televiziunea rusă de stat, Rossia 1, că în Marea Britanie, care ajută militar și financiar Ucraina după invazia rusă, e foamete și oamenii au început să vâneze veverițe sălbatice ca să aibă ce mânca.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (2)

Anghel2023   •   11.03.2023, 21:34

Pai si chiar atat de absurda este ideea ca soldatii Ukraineni care doresc sa aiba un copil si care pleaca pe front nestiind daca se mai intorc sa poata sa doneze "material genetic" gratis pt ca sotiile lor sa poata sa aiba un copil cu ei ? Avand in vedere ca Ukraineni au in jur de 200k de morti (99% barbati) *** nu cred ca ideea asta cu inghetarea materialului genetic este una rea. Ce este rau in schimb este ca *** nu vor sa isi schimbe istoria in una mai buna....continua sa aiba erou national un criminal nazist (Stepan Bandera) responsabil de peste 100k de morti...timp de 9 ani au bombardat regiunea Donbas si au ucis in jur de 17k de civili....si multe altele.

Acest comentariu a fost moderat pentru: xenofobie, calomnie.

seaman651   •   11.03.2023, 14:28

Ca scabia crede sau nu crede prostiile pe care le indruga la televizor este una, dar ca o intreaga natie de rusi crede, asta e tare greu de inghitit. Ca si cum noi am fi crezut o iota din ce ne minteau la tembelizor pe vremea lu' Ceasca, cu sutele de tone productie la hectar si cu realizarile marete ale geniilor Ceausescu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Viva.ro
Ce avere deține Clara Chia Marti, iubita lui Pique. Provine dintr-o familie de miliardari
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Observatornews.ro
Preț uriaș cerut pentru o garsonieră de 16 mp, cu toaleta "în dulap", în Cluj-Napoca
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Știrileprotv.ro
Reacția uluitoare a unui britanic atunci când a văzut cum vorbesc elevii români engleză. Ce a spus Michael despre asta
Ce preț exorbitant are o garsonieră din Cluj. Are 16 mp și toaleta în dulap
FANATIK.RO
Ce preț exorbitant are o garsonieră din Cluj. Are 16 mp și toaleta în dulap
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Orangesport.ro
Tragedia care a lovit familia Becali. Victor nu-şi explică decesul suspect: "Da, a fost găsită moartă în piscină. Nu intra niciodată singură"
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză