Reprezentanții parcului au anunțat luni, 31 octombrie, la ora locală 11.39, că vor închide imediat parcul tematic principal și zonele învecinate, inclusiv o strada comercială, până la o nouă notificare, pentru a se conforma cu restricțiile anti-COVID.
Guvernul de la Shanghai a precizat, pe contul său oficial de pe rețeaua socială WeChat, că se interzice accesul sau ieșirea oamenilor și că toți vizitatorii din interior ar trebui să aștepte rezultatele testelor înainte de a putea pleca.
Oricine a vizitat parcul începând din 27 octombrie ar trebui să testeze pentru COVID-19 de trei ori în trei zile, au mai precizat oficialii.
Între timp, parcul tematic continuă să opereze „oferte limitate” pentru vizitatorii blocați, un purtător de cuvânt al Shanghai Disney precizând că urmează măsuri în conformitate cu liniile directoare ale autorităților sanitare chineze.
Parcul a anunțat sâmbătă că a început să funcționeze cu o forță de muncă redusă pentru a respecta măsurile anti-COVID.
Autoritățile din Shanghai au raportat pe 30 octombrie zece cazuri cu transmitere locală a coronavirusului, fiind vorba despre persoane fără simptome.
Shanghai Disney Resort a fost închis timp de peste trei luni în timpul lockdown-ului din Shanghai la începutul acestui an. De asemenea, parcul a fost închis timp de două zile în luna noiembrie a anului trecut, cu peste 30.000 de vizitatori blocați înăuntru, după ce autoritățile au ordonat ca toți să fie testați într-un exercițiu de urmărire a contactelor.
În videoclipurile care circulau luni pe platforma chineză Weibo apar oameni care se grăbesc la porțile parcului, care erau deja încuiate. Reuters precizează că nu a putut verifica autenticitatea videoclipurilor și că Shanghai Disney Resort nu a răspuns când a fost întrebat despre câți vizitatori se aflau în interior.
China continuă abordarea „zero COVID”, impunând măsuri bruște și extreme într-o încercare de a reduce orice posibilitate de transmitere a virusului odată ce au fost descoperite cazuri pozitive.
Foto: 123rf.com