Românii achită din buzunarul propriu cazarea pentru senatorii şi deputaţii care vin din provincie. Iar unii dintre aceştia au fost cazaţi la hoteluri de 4 sau 5 stele. Statul plăteşte până la opt mii de lei, pentru confortul unui parlamentar într-un hotel. Cum este criză, aleşii au fost nevoiţi să facă un pas înapoi. Cu toate acestea, ei au găsit soluţia: nu renunţă la hotel ci numai la unele servicii oferite de aceste unităţi. Iar, când este vorba despre explicaţii, senatorii şi deputaţii noştri sunt foarte buni
"Mi se pare normal ca grupuri cât mai mari de parlamentari să fie cazaţi împreună. La mic dejun, la cină, fiecare cu ideile, cu informaţiile, cu iniţiativă s-a creionat, s-a conturat un proiect de lege sau o iniţiativă", susţine deputatul Mircea Irimie.
"M-am sfătuit şi cu familia, vine destul de des la mine şi atunci sunt mai multe condiţii asigurate aici, confortul, siguranţa, este zona liniştită şi atunci e mai convenabil la hotel. Nu mai sunt aceleaşi servicii. În loc de curăţenie în fiecare zi, se face curăţenie o dată pe săptămână. Se renunţă la parcare, dar fiecare alege în funcţie de situaţie", a dezvăluit Ioan Ghişe, la Realitatea TV.
Principala modificare adusă de noul statul al parlamentarilor este că aleşii nu vor mai fi cazaţi la hotel, ci li se va acorda suma de 4.000 de lei pentru a-şi găsi singuri cazare.
"Deputaţilor şi senatori lor, care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti sau judeţul Ilfov, Ii se acordă din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, o sumă forfetară în cuantum de 4.000 de lei în vederea acoperirii cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti", se arată în hotărâre.