Analizele de laborator în cazul vacii care a petrecut 15 zile în Serbia și apoi a revenit în Bulgaria sunt „negative pentru toate maladiile testate”, a anunțat luni Agenția pentru securitatea alimentară din Bulgaria.
„Nu va mai fi sacrificată şi va reveni la cireada ei până la sfârşitul săptămânii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Agenției pentru securitatea alimentară din Bulgaria, Ekaterina Stoilova.
Pe 12 mai, Penka, o vacă în a șasea lună de gestație, s-a rătăcit de cireada care păstea în apropierea localității Kopilovtsi, nu departe de frontiera cu Serbia, conform Agerpres.ro.
Vaca a ajuns din greșeală în Serbia, fără a fi depistată de polițiștii de frontieră. Penka a ajuns la un fermier sârb, care a reușit să o identifice după crotalia auriculară și a trimis-o înapoi stăpânului ei, Ivan Haralampiev.
Problemele au apărut după ce animalul a revenit în Bulgaria. Autoritățile bulgare au decis ca vaca să fie sacrificată, deși un certificat sanitar-veterinar emis în Serbia atestă că Penka este stare perfectă de sănătate.
„Motivul este că a ieşit în afara graniţei UE’ intrând în Serbia şi nu poate fi reimportată în Uniunea Europeană, din care face parte şi Bulgaria, explică proprietarul său.
Până luni, peste 25.000 de oameni, inclusiv artistul Paul McCartney, au semnat o petiție pe Internet care a fost adresată instituțiilor europene pentru ca vaca Penka să nu fie sacrificată. Subiectul a fost abordat și în briefingul de presă al Comisiei Europene.
Potrivit sursei citate, autorităţile sanitare bulgare precizează însă că acesta nu este un caz izolat, în condiţiile în care deseori animale domestice din Serbia şi Macedonia intră pe teritoriul Bulgariei, autorităţile de la Sofia purtând discuţii cu ţările vecine pentru rezolvarea acestei probleme.
sursă foto: captură Youtube
Citește și REPORTAJ/ Parcul prin care se plimba Împărăteasa Sissi va fi refăcut din temelii cu bani europeni. Are cea mai lungă alee acoperită din Europa/ FOTO