Conform documentului, valoarea punctului de pensie va fi menţinută anul viitor la nivelul celei stabilite pentru anul 2010 adică 732,8 lei. De asemenea, valoarea pensiei sociale minime garantate va fi îngheţată la valoarea de 350 de lei.

Cuantumul ajutorului de deces va fi stabilit la 2.022 lei, în cazul asiguratului sau pensionarului, şi la 1.011 lei, pentru un membru de familie al acestuia.

În ceea ce priveşte cotele de contribuţii sociale, acestea vor fi menţinute în 2011 la 31,3% pentru condiţii normale de muncă (din care 10,5% datorate de angajaţi şi 20,8% datorate de angajatori), 36,3% pentru condiţii deosebite de muncă (10,5% angajaţi şi 25,8% angajatori) şi 41,3% pentru condiţii speciale de muncă (10,5% angajaţi şi 30,8% angajatori).

Cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate rămân de asemenea la 5,5% pentru angajaţi şi 5,2% pentru angajatori. Şi contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj rămân la acelaşi nivel, de 0,5% pentru angajatori şi tot 0,5% contribuţia individuală. Pentru persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj, contribuţia datorată rămâne 1%.

Proiectul de buget va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.