Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a dispărut încă de joi, după ce a plecat  la plimbare împreună cu câinele său, în zona Brădet, la poalele Munților Parâng. Rudele au anunțat Poliția deoarece, după lăsarea întunericului, omul nu s-a întors acasă. Pe timpul nopții, căutările n-au dus la nici un rezultat, iar a doua zi salvatorii montani au reluat căutările, însă nici urmă de bărbat.

Misiune dificilă pentru salvamontiști

Familia nu avea nicio informație despre locul unde s-ar fi putut afla pentru că bărbatul nu avea telefon mobil. Pensionarul a fost însă văzut de două localnice care au ieșit sâmbătă la plimbare în zonă. Femeile au fost cele care au dat alerta.

„Am fost anunțați de o persoană căzută într-o râpă și o echipă din cadrul Salvamont Petroșani a plecat imediat în misiunea de salvare. Când am ajuns la victimă, am descoperit că era în imposibilitatea de a se deplasa, era semiconștientă și după ce i-am acordat primul ajutor, am transportat-o la echipajul de prim ajutor”, a declarat Dumitru Bârlida, șef Salvamont Petroșani.

Bărbatul a rezistat în frig datorită câinelui său

Bărbatul a rezistat în frig datorită câinelui său

Câinele i-a salvat viața

Salvatorii montani au fost impresionați de loialitatea câinelui bătrânului. Pensionarul a stat două nopți sub cerul liber și a îndurat temperaturi de cel mult trei grade Celsius. Salvamontiștii cred că patrupedul a fost nedezlipit de stăpânul său. I-a ținut cald, suficient cât sî nu moară de hipotermie.

„Bărbatul plecase la plimbare sau după ceva fructe de pădure împreună cu câinele său, un husky. A căzut în râpă, s-a rănit și nu s-a mai putut mișca iar câinele a stat tot timpul lângă el, așa l-am găsit și noi. Era la limită, cât de cât conștient și m-a recunoscut. Vorbea cu greu și am înțeles că animalul a stat lângă el în toate aceste zile petrecute sub cerul liber până să-l salvăm. Am fost impresionați de loialitatea câinelui”, a mai spus Dumitru Bârlida.

Pensionarul a fost internat la Spitalul de Urgență Petroșani în stare stabilă. Câinele husky, care i-a salvat viața, a fost dus la secția de Poliție de unde a fost recuperat de familia victimei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.