„O să solicităm la începutul sesiunii comisie de anchetă parlamentară pentru modul în care s-au făcut pensionările şi reangajările, a doua zi, în foarte multe situaţii, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ceea ce a făcut această secretară de casă a lui Dragnea în calitate de ordonator de credite şi reprezentant al ministerului, să semneze pensionări şi a doua zi reangajări, nu este normal”, a spus vicepreședintele PNL.

Roman a menționat că în ţară sunt zeci de astfel de cazuri şi nu este normal ca oameni care pleacă din sistem cu pensii de peste 120 de milioane de lei a doua zi să fie reintegraţi ca personal contractual în cadrul aceluiaşi minister.

”Este un jaf pe faţă, e o bătaie de joc faţă de cei care muncesc cinstit în această ţară”, spune reprezentantul PNL.

Ministrul de Interne, Camrne Dan a anunțat, recent, că cei cinci consilieri ai ministrului Afacerilor Interne, care beneficiază, în paralel, de pensie şi salariu, vor lucra gratuit, ca urmare a scandalului mediatic în care au fost implicaţi, ei urmând să renunţe la indemnizaţiile pe care le luat la minister.

”Vă rog să mă credeţi că toţi cei care sunt în situaţia asta în cabinetul meu sunt oameni cu experienţă, care au activitate profesională recunoscută în spate şi care au muncit în Ministerul de Interne 20 de ani. Ei au ales, considerând că acest lucru vulnerabilizează Ministerul, au ales să plece din aceste poziţii. S-au oferit să rămână lângă mine şi să facă activitatea pe care au făcut-o şi înainte, fără să fie remuneraţi”, a spus ministrul, despre situațiile de angajați MAI, ieșiți la pensie, și care au revenit în activitate ca și consilieri ai lui Carmen Dan, luând astfel și indemnizație și pensie.

Recent, presa a relatat că secretarul de stat de la MAI, Cornel Ciocoiu, la 43 de ani, încasează 10.000 de lei pensie şi încă 12.000 lei salariu.

Carmen Dan a spus despre consilier că a fost eliberat din funcţie, independent de voinţa sa la data de 19 iunie, de către premierul Sorin Grindeanu. La momentul respectiv, Ciocoiu a optat pentru pensie, pentru că nu exista o certitudine ca s-ar mai putea întoarce pe vreo funcţie în minister.

„Am avut discuţii cu secretarii de stat şi, din totalul de 24 de posturi de consilieri ai ministrului, şi cei patru secretari de stat, sunt ocupate doar 20 de funcţii, iar dintre acestea, 11 cumulează pensia militară cu salariul pentru consilier. Teoretic, mai pot fi anagajate în minister persoane care sunt pensionate şi mă refer la demnitari, cum ar fi Ciocoiu, fie ca înalţi funcţionari publici cum ar fi, de exemplu, prefecţii”, a spus Carmen Dan, după scandal.

Citește și: Luminița Dobrescu, prima artistă din România care a câștigat Cerbul de Aur, este impecabilă la 71 de ani. Cântăreața a trăit o viață mai ceva ca-n filme | VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.