Pentru a lupta cu leucemia, Maria are nevoie de 60.000 de euro. Fetița în vârstă de 5 ani este internată într-un spital din Italia unde trebuie să stea cel puțin un an

Comentează
Arhiva foto

Acest articol este o acțiune umanitară finanțată și publicată de Fundația Ringier. Toate cazurile sprijinite de aceasta pot fi găsite pe site-ul www.ajutacopiii.ro.

O fetiță care până mai ieri își etala calitățile de manechin aflat la început de drum și care visa la o carieră în lumea modei, o copilă care mergea la înot și la dansuri populare este prinsă acum în capcana pe care o boală îngrozitoare i-a întins-o. Viața Mariei Onicaș, în vârstă de 5 ani, din Ceanu Mare, județul Cluj, a fost complet dată peste cap după ce micuța a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică. Pentru a putea primi tratamentul salvator, Maria are nevoie de 60.000 anual, bani care să-i permită să primească îngrijirile oncologilor italieni.

Maria, diagnosticată cu leucemie la 5 ani

Prima filă a tristei povești a Mariei - aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România -, s-a scris în urmă cu câteva luni, mai exact la începutul acestui an. Dureri surde la genunchiul stâng, la glezna dreaptă și mai apoi la degetele de la mâini au fost primele semne că ceva nu este în regulă cu fetița. Mai ales că nopțile treceau greu și din cauza stărilor febrile... Primele examinări făcute de ortopedul pediatru la care Maria a fost dusă de părinți nu au scos la suprafață cruntul adevăr.

Abia câteva luni mai târziu, în aprilie, când starea de sănătate a fetiței s-a depreciat - mânca din ce în ce mai puțin, slăbea, era foarte palidă și era chinuită de stări de vomă, iar pe corp îi apăruseră pete violacee -, medicii de la urgență, de la Spitalul din Cluj, au descoperit care era de fapt adevăratul motiv al suferinței Mariei. Investigațiile au arătat că micuța suferea de leucemie acută limfoblastică! Un diagnostic îngrozitor care i-a năucit pe părinți, iar pe fetiță a aruncat-o în vâltoare luptei pentru supraviețuire.

Maria luptă acum pentru viața ei

Nu ne-a venit să credem că o așa nenorocire s-a abătut asupra noastră. E un coșmar... Unicul nostru copilaș să sufere de o asemenea boală... Am crezut că o dor oasele de la creștere, de la sport sau de la mici lovituri. Febra am asociat-o cu mici răceli... Asta până când, speriați de intensitatea durerilor, am dus-o iar la medic... Un copilaș care niciodată nu a avut probleme majore de sănătate, care făcea modelling, dansuri populare și înot luptă acum pentru viața lui. E îngrozitor...”, ne-a spus Alina Onicaș (39 de ani), mama fetiței suferinde.

Maria este internată în Italia

Jumătatea lunii aprilie a acestui an a fost momentul în care viața Mariei a luat o cu totul altă turnură. Prinsă în hățișurile bolii ale cărei simptome au fost asociate cu leucemia, copila a fost nevoită la lase amanet trecutului luminile strălucitoare ale podiumurilor pe care defila ca manechin, îmbrăcată în haine de prințesă. Dar și bazinele unde învățase să înoate și scenele pe care dansa cu plăcere pe ritmuri populare și să-și mute viața pe holurile spitalelor.

Acum, Maria este în Italia unde a ajuns în regim de urgență cu un avion privat pe care părinții ei și ai altui copilaș suferind l-au închiriat pentru 21.000 de euro.

Decizia de a folosi acest tip de transport a fost luată, spun părinții Mariei, la sugestia unor specialiști care au considerat că fetița lor ar fi extrem de expusă, din punct de vedere medical, dacă ar fi zburat cu o cursă normală.

Specialiștii oncologi de la Spitalul Bambino Gesu, din Roma, unde fetița este internată de la sfârșitul lunii mai, au supus-o unor noi examinări complexe și au decis ca micuța să urmeze o a doua cură de chimioterapie, după ce prima fusese încheiată în România, la Cluj.

Însă pentru a putea continua tratamentele acolo, în Italia, Maria are nevoie de aproximativ 60.000 de euro, bani care să-i asigure, timp de un an, o parte a tratamentului, eventualele medicamente ce nu pot fi compensate de statul italian, dar și cheltuielile pentru cazare, masă și transport intern.

„Nu ne putem privi fetița cum se stinge!”

„Prognoza oncologilor italieni este bună. Ne-au spus că, în această fază a tratamentului, adică în timpul celei de-a doua cure de chimio, organismul Mariei a răspuns bine. Conform calendarului medical stabilit, ar trebui ca noi (n.r. fetița și părinții - Alina și Daniel, 44 de ani), să ne mutăm în Italia pentru cel puțin un an. Abia după această perioadă ne vor putea spune care sunt următorii pași. Pentru asta, pentru a sta aici un an, avem nevoie de aproximativ 60.000 de euro. Aici am venit cu bani strânși din economii, din împrumuturi și din donații obținute în urma unor mici acțiuni caritabile organizate pentru Maria.

Însă, de acum încolo, pentru a ne salva fetița, care are nevoie de tratament ca de aer, avem nevoie de ajutorul oamenilor și al fundațiilor. De aceea, fac un apel de suflet către toți aceia care ne pot ajuta cu cât de puțin, îi implor să nu ne lase! Nu ne putem privi fetița cum se stinge! Fiecare leu primit este un ajutor uriaș pentru care vă mulțumesc!”, este apelul disperat pe care Alina, mama Mariei, îl face prin intermediul Fundației Ringier România.

Meci caritabil de minifotbal pentru Maria

Prietenii Mariei s-au mobilizat și, după ce au reușit să organizeze câteva evenimenete caritabile, pregătesc un altul - un meci de minifotbal sub egida „Împreună pentru Maria” -, care avea loc duminică 22 iunie, pe terenul sintetic din Călărași Gară. Echipele înscrise în turneu (sistem de joc 4+1) - până acum 16 formații de amatori -, vor trebui să achite o taxă de minimum 500 de lei, iar la teren va fi amplasată o urnă mobilă. Bucătari locali le vor oferi celor prezenți delicatese culinare tradiționale gătite la ceaun, porții pentru care fiecare posibil donator va plăti o sumă modică, în funcție de cât va dori. Firește, toate încasările vor ajunge la Maria. Informații despre acest eveniment se pot obține la telefoanele 0744.776.101 și 0741.116.740.

Cei care doresc să o ajute pe Maria o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «MARIA» sau folosind următorul cont al Fundației Ringier:

RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 - LEI

Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!