Percheziţiile au fost efectuate la Spitalul Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea - Secţia Oncologie, la mai multe farmacii şi cabinete medicale individuale ale unor medici de familie, infoemează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
În perioada 2012-2014 membrii grupării au generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu şi a medicamentelor şi materialelor sanitare specifice, care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu scop curativ (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi ulterior decontate Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, mai arată procurorii DIICOT.
În acest caz, vor fi aduse 30 de persoane la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, în vederea audierii.