Au deschis un call-center

La una dintre descinderi, mascații au coborât în rapel și au intrat pe geamul unui call-center.

Miercuri, 9 aprilie, anchetatorii au pus în aplicare 46 de mandate de percheziție la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale, într-unn dosar de constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor.

Potrivit DIICOT, din cercetările efectuate a rezultat că, începând cu luna august 2024, peste 50 de persoane cercetate (cetățeni români și străini) ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii de importante beneficii materiale prin inducerea în eroare a unor persoane interesate de investiții.

Astfel, sub paravanul unei societăți comerciale, gruparea de criminalitate organizată ar fi operaționalizat un call-center specializat în contactarea unor persoane din Canada, Franța, Belgia, Danemarca și Olanda interesate de investiții, care ar fi aplicat pe pretinse platforme de tranzacționare distribuite de membrii grupării în spațiul virtual și ar fi completat formulare web cu datele lor de contact.

„Sub pretextul efectuării unor investiții, persoanele cercetate ar fi determinat persoanele vătămate să transfere diferite sume de bani, fără însă ca acestea să intre în posesia pretinselor acțiuni achiziționate, a sumelor investite sau a pretinsului profit obținut, sumele investite fiind transferate prin diferite circuite financiare în scopul disimulării originii ilicite a acestora”, au precizat anchetatorii.

Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari
Recomandări
Câți bani a dat Gigi Becali în 2024 la AUR. Lista celor care au împrumutat partidul, iar apoi au devenit parlamentari

Gruparea a fost activă timp de 2 ani

Gruparea de criminalitate organizată ar fi fost structurată în sistem piramidal (de tip corporatist) pe mai multe paliere: agenți organizați în echipe și departamente (cei care contactează persoanele vătămate și le determină să transfere sume de bani sub pretext investițional), team-leaderi (aflați la conducerea echipelor formate din 6 – 10 agenți), manageri (coordonatori ai team-leaderi-lor) și coordonatorul centrului de apeluri.

Trupele speciale, pregătite să intervină. FOTO DIICOTIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Probatoriul administrat a reliefat că, în perioada noiembrie 2021 – martie 2023, liderul grupului infracțional organizat, împreună cu o parte dintre membri, ar fi acționat în cadrul unei alte grupări de criminalitate organizată destructurată de autoritățile judiciare germane în martie 2023.

Ce au confiscat polițiștii

În urma perchezițiilor efectuate, au fost confiscați 82.615 euro, 62.810 lei, 3.200 de dolari, unități de stocare a datelor (tablete, unități centrale PC, laptop-uri, stick-uri de memorie, SSD), diferite cantități de substanțe aflate în curs de expertizare, precum și alte mijloace de probă.

Poveștile urșilor salvați de Cristina și Roger Lapis. Ce este „sindromul cuștii”, afecțiunea de care suferă o parte dintre locatarii Sanctuarului „Libearty” din Zărnești
Recomandări
Poveștile urșilor salvați de Cristina și Roger Lapis. Ce este „sindromul cuștii”, afecțiunea de care suferă o parte dintre locatarii Sanctuarului „Libearty” din Zărnești

Audierile s-au desfășurat la sediile Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și Inspectoratului General al Poliției Române.

Față de 12 persoane cercetate a fost dispusă măsura reținerii, în timp ce, pentru alte 33, a fost luată măsura controlului judiciar.

Astăzi, 10 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

GoguDemagogu   •   11.04.2025, 07:38

Sunt aia cu "felicitări, vi s-a aprobat creditul"?

Vasycool1976   •   11.04.2025, 05:19

Uite cum au ajuns românii să folosească gilmwle în folosul propriu( the beekeeper) cu jason statham

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Adevarul.ro
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Observatornews.ro
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI