De Simona Josan,

„1 septembrie 2013 este Zi de lupta impotriva cianurii si fracturarii! Facem un apel catre cei care vor iesi duminica in strada, indiferent pentru care dintre cele doua cauze: nu uitati ca Romania se afla acum sub asediu! Rosia Montana si Barladul reprezinta stalpii de rezistenta! Sa ne facem ambele mesaje auzite, din Bucuresti la Barlad, din Cluj la Timisoara, Brasov, Alba Iulia, Tg. Mures, Iasi, Bruxelles sau Viena! Solidaritate!”, era anunţul făcut de organizatorii marşului, pe pagina de Facebook special dedicată acestui eveniment pentru care s-au mobilizat duminică peste 2.000 de oameni.
Marşul a început în Piaţa Universităţii, la ora 17.00, când protestatarii „înarmaţi” cu pancarte, steaguri colorate în roşu şi verde – culorile campaniei, şi roşii s-au strâns pentru a-i convinge pe guvernanţi să nu dea undă verde exploatării miniere din zona Roşia Montană.
Manifestanţii au mers în marş până în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, unde au protestat timp de peste o oră. Printre ei s-a aflat şi deputatul PDL Theodor Paleologu, care a spus că se va opune proiectului, la votul în Parlament, dar şi solistul trupei „Lună Amară”, Mihnea Blidariu.
După aceea, protestatarii s-au îndreptat din nou spre Universitate, traficul fiind restricţionat pe bulevardele de pe traseu.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din zona Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare. Conform actului normativ, exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an.
Participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unei schiţe a Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation în vedere începerii exploatării.
Fotografii: Gabriel Pătruţ
 
 

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente
GSP.RO

Premieră mondială! Anunțul făcut de Marian Drăgulescu în urmă cu câteva momente

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri
HOROSCOP

Horoscop 5 decembrie 2019. Leii sunt cuprinși de griji și temeri