De la debutul campaniei pe 20 decembrie 2020, în Israel a fost vaccinată împotriva coronavirusului 32,2 % din populația țării, informează Agerpres.
Potrivit Ministerului Sănătății, până duminică au fost vaccinate peste 3 milioane de persoane din cele 9,3 milioane cât are statul Israel.
În plus, circa 90% dintre persoanele cu vârste de peste 70 de ani au fost deja vaccinate, anunță ministerul sănătății din Israel.
Până duminică, numărul total al infectărilor cu coronavirus a ajuns la 640.644, dintre care 72.026 reprezentând cazuri active.
Bilanţul deceselor a crescut la 4.745, iar numărul pacienţilor în stare gravă a scăzut la 1.162 din cei 1.814 spitalizaţi.
FOTO: EPA