Fostul judecător al Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, a stârnit revoltă pe internet după ce a declarat, la B1 TV, că pensia sa de 10.000 de euro nu este prea mare. Fostul magistrat a mai adăugat nemulțumit că, înainte de pensionare, avea doar un salariu de 12.000 de euro pe lună.
Cuprins:
Declarația vine în plin scandal al pensiilor speciale, amplificat după ce Curtea Constituțională a respins reforma propusă de Ilie Bolojan, iar magistrații continuă să se plângă de venituri „prea mici”.
Petre Lăzăroiu a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale a României în anul 2008, de către președintele României de atunci, Traian Băsescu, pentru un mandat de 2 ani, iar de la 2 iunie 2010 pentru un mandat de 9 ani.
„Cu 41 de ani de cotizație, pensia mea este puțin spre 10.000 de euro. La un salariu de 60.000 de lei, adică 12.000 de euro. Eu nu înțeleg de ce atâta tam-tam. Nu juriștii fac legea, parlamentarii fac legea. Dacă vrem să reparăm ceva, să se facă la lumină, nu pe la spate. Se tot dau exemple de judecători sau procurori care au nu știu ce pensie. Dar astea sunt exemple singulare. Că ies la pensie la 45 de ani. Păi orice polițist poate ieși la pensie la 45 de ani. Și el mănâncă pensie timp de 30 de ani. Un magistrat poate nu prinde vârsta de pensionare.”, a declarat Petre Lăzăroiu la B1 TV.
Petre Lăzăroiu și-a susținut poziția reluând argumentul că magistrații au foarte multe restricții:
„Un judecător, un procuror nu are voie la nicio activitate lucrativă. Nu are voie în firme, nu are voie să conducă firme. Nu au voie să deschidă o asociație. Sunt interdicții scrise direct în Constituție. Un medic poate lucra în trei spitale și poate câștiga de 10 ori cât un judecător. Să fim corecți.”
„Ce anume v-a împovărat mai mult, în cei 41 de ani de carieră, dintre care 10 în comunism și restul - în democrație?, l-am întrebat. N-a zis nimic despre ultimii 10 ani ai ceaușismului, ci despre perioada recentă: nu am putut să îmi fac o firmă, a răspuns Lăzăroiu”, a scris Cristi Preda pe pagina sa de Facebook.
Judecătoarea Elena Raluca Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a stârnit controverse după ce a declarat, că o pensie de 11.000 de lei, pe care o poate primi un magistrat este mică. Asta în condițiile în care, potrivit propriei declarații de avere, a avut un salariu net de peste 57.000 de lei pe lună în anul 2023.
„Da, mi se pare puțin și o să vă spun și de ce mi se pare puțin”, a spus Costache, explicând că judecătorii nu au voie să aibă alte surse de venit și că nivelul pensiei este calculat în condiții stricte, pe baza unor procente aplicate salariului net.
În interviu acordat televiziunii Digi 24, Elena Costache a insistat asupra caracterului „unic” al profesiei de magistrat și a subliniat că lipsa unei pensii consistente ar putea duce la afectarea independenței justiției.
Pe scurt, reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, adoptată în pachetul 2 de măsuri fiscale de Guvernul Bolojan și asumată apoi în Parlament pe 1 septembrie, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani cu o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, așa cum este acum.
„Valoarea unei pensii medii în magistratură este între 4.800 și 5.000 de euro, deci 24.000-25.000 de lei, o pensie care este de multe ori mai mare decât pensia medie de 550-600 de euro care este în România”, a explicat Ilie Bolojan pe 29 august.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a stârnit un nou val de reacții după ce a declarat că, dacă reforma pensiilor speciale pentru magistrați nu poate fi făcută în limitele actualei Constituții, atunci soluția este chiar modificarea Constituției. Fritz susține că există „o majoritate enormă în societate” care respinge privilegiile acordate unor categorii profesionale, precum pensionarea la 48 de ani, și că voința publică nu poate fi ignorată.
Potrivit datelor publice, patru dintre cei cinci judecători care au respins tăierea pensiilor speciale beneficiază ei înșiși de pensii speciale, cu sume cuprinse între 30.000 și aproape 70.000 de lei net pe lună, conform Newsweek.
Cei cinci judecători care au votat împotriva tăierii pensiilor speciale sunt:
Cristian Deliorga, propus de PSD, Bogdan Licu, propus de PSD, Gheorghe Stan, propus de PSD, Mihaela Ciochină, propusă de PNL + Cotroceni, Mihai Busuioc, propus de PSD. Patru dintre ei încasează pensii între 30.000 de lei și 70.000 de lei, conform sursei citate:
Toni2 21.10.2025, 14:51
Nu înțelege de ce atâta tam-tam, vai de capul lui i se pare normal parvenitului sa ia 10 mii euro pe lună, nu ar merita nici o mie, este inadmisibil ca parlamentul și guvernele de după 90 au putut să facă asemenea legi idioate pentru magistrați și alte câteva categorii de paeveniti, iar acum parlamentul și guvernul nu sunt in stare sa elimine aceste pensii nesimțite, injuste, nemeritate plătite pe nedrept din taxele cetățenilor, de aceea noua lege ar trebui sa elimine definitiv toate pensiile speciale și să fie bazate strict pe contributivitate pentru toți fără nici o exceptie, iar cele in plată recalculate la fel după cintributivitate, la ce declarații aiurite si idioate fac beneficiarii parveniți a acestor pensii nesimțite nu merita nimic în plus față de alți cetățeni.
cobra 22.10.2025, 09:03
Treci pe la casierie sa iți primesti solda..50 euro. Sa nu uiti sa iei diploma de studii superioare, cumparata! Hai mar ș!!!
cobra 22.10.2025, 09:07
Daca politicienii nu ar fii jefuit tara, pensiile judecatorilor CCR si a TUTUROR PENSIONARILOR... ar fi putut sa fie mult mai mari decat sunt acum. P.S. imbecilule să nu imi mai blochezi postările!! Incultule și limitatule!
cobra 22.10.2025, 09:15
Gutute-n morgen să te gut - cenzore!
Brain74 21.10.2025, 15:00
Dom' jude, nu înțelegi ptr ca ești un arogant nesimțit. Ma întreb pe ce lume trăiți. Ne este silă de voi, dar sunt sigur ca știți asta deja.
Goguta69 21.10.2025, 15:02
Nu le cântați în struna ca sunt a treia putere în strat, ca sunt inamovibili? Ce e tigania asta cu pensia sa fie 90% din salariu? Ok înteleg stresul și pensionarea la un 50-55 de ani, înțeleg un salariu mare dar nu accept vrăjeala cu procentul mare la pensie. Pensia de bazează pe contributitivitate.
fibra 21.10.2025, 15:03
Cam mica pensia. Nu stiu cum te descurci. Totusi sa-i iei pe lumea cealalta ca sa te poti distra. Doamne, blestemul inca nu ne slabeste.
Lauruco 21.10.2025, 15:21
Să zicem că lumea ar accepta pensiile nesimțite dar problema cea mare este că voi nu mai împărțiți dreptatea în mod egal. Cazurile de corupție în care persoane din gașca celor care v-au pus în funcții și v-au dat drepturile astea salariale nesimțite sunt rezolvate mereu de voi în avantajul acestora. Fie nu aveți timp și se prescrie, fie dați pedepse foarte reduse comparativ cu gravitatea faptei. Ați inceput să faceți similar și pentru alte categorii, pentru că acum vi se pare că sunteți intangibili. Cazul Irgulescu junior sau al celui care a ucis 2 studenți, drogat fiind. De asta e lumea împotriva voastră, nu din cauza salariului.