În cadrul ceremoniei care a avut loc miercuri, 20 august, viceprim-ministrul pentru securitate naţională Gabriel Oprea a mulţumit autorităţilor olandeze pentru sprijinul acordat României în procesul de modernizare a instituţiilor naţionale şi, în special, în lupta anticorupţei şi continuarea reformelor în justiţie. Totodată, aprecierile faţă de partenerul olandez au venit şi în urma susţinerii pe care Ambasada Olandei la Bucureşti a arătat-o pentru dezvoltarea Direcţiei Generale Anticorupţie din MAI, încă din 2005, moment în care instituţia respectivă a fost operaţionalizată. „Excelenţă, am deplină încredere în colaborarea noastră viitoare. Cu toţii avem datoria să apărăm valorile comune europene, valorile democraţiei, cele care reprezintă fundamentul colaborării statelor Uniunii Europene. Suntem conştienţi că orice stat membru al Uniunii Europene îşi aduce propria contribuţie la ceea ce înseamnă spaţiul de libertate, securitate şi justiţie. Forţa noastră stă în solidaritatea pe care trebuie să o demonstrăm mai ales în momentele grele”, a spus viceprim-ministrul pentru securitate la întâlnirea cu Excelenţa Sa Mathijs van Bonzel, amabasadorul Regatului Ţărilor de Jos.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.