Un copil a intrat într-o sucursală Sparkasse din Garbsen, landul german Saxonia Inferioară, și a vrut să jefuiască banca, relatează Bild. Potrivit poliției, „are între 9 și 10 ani, 1,20 metri înălțime și ten închis”.
Incidentul a avut loc miercuri, 2 martie, în jurul orei 11.40. Copilul s-a strecurat în bancă, având o căciuliță cu coarne de ren, o mască chirurgicală pe față și trăgând după el un troler de culoare neagră.
S-a prezentat la un ghișeu și a înmânat unui funcționar un bilet prin care cerea numerar: „Dați-mi banii sau vă arunc în aer!”.
Micul intractor nu a mai așteptat răspunsul și a ieșit din sediul băncii fără „pradă”.
A lăsat în interior trolerul suspect. Angajații băncii au luat în serios amenințarea și au evacuat sediul în siguranță, chemând pirotehniștii.
După sosirea poliției, specialiștii în armament au deschis valiza: în interior nu se aflau obiecte periculoase.
Băiatul sau fata, încă nu a fost clarificat, este căutat de poliție: „Minor cu căciuliță era îmbrăcat complet în negru: geacă cu glugă, cu căptușeală portocalie, pantaloni, pantofi și mănuși cu benzi reflectorizante”.
Joi, oficialii au investigat la o școală primară din apropierea băncii, dar n-au găsit suspecții.
Anchetatorii suspectează că persoane adulte au fost în spatele tentativei de jaf și au folosit copilul în scopurile lor criminale,
Foto: captură NDR