Umiliți după ce s-a spus că au intrat la adresa greșită și că au terorizat doi copii, polițiștii din Brașov au pus la dispoziția superiorilor din București imaginile descinderii din casa familiei consilierului județean PNL Andrei Kadas. ”Ele au fost făcute cu camera unuia din echipă, căci nu avem fonduri, dar oamenii știu că pot apărea astfel de situații și încearcă să se protejeze”, a explicat pentru ziar unul dintre polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate.

„Scene de coșmar, astăzi, pentru o mamă și cei doi copii ai ei, ambii minori”, a sunat știrea Brașov TV, post unde politicianul este producător general. „Agenţi ai trupelor speciale din Brașov au năvălit în casa în care se aflau femeia și cei mici”.

Mama copiilor, fosta soție a lui Kadas, i-a acuzat de brutalitate pe polițiști.

Cei mici erau foarte speriați. Am chemat Ambulanța, au făcut atac de panică. Nu sunt absurdă, înțeleg urgența, dar totuși, ce Dumnezeu, suntem oameni… intră și ne omoară, iar apoi își cer scuze. Nu au ascultat nimic.

Fosta soție a consilierului județean Andrei Kadas:

Politicianul însuși a apărut în fața camerelor de luat vederi, spunând: ”Să le fie rușine polițiștilor!”. 

Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”
Recomandări
Unde a fost găsit copilul de 2 ani din Botoșani după mai bine de 24 de ore de căutări. „Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei”

”Au sărit gardul, au sărit poarta, au dat buzna-n casă, au intrat peste fosta mea soție, cei doi minori… Copiii s-au refugiat într-o cameră, foarte speriați, băiatului i s-a făcut rău… Fluturau hârtii în mână, am înțeles, că au mandat, au mandat…”, a spus Kadas.

DIICOT a difuzat un comunicat în care a susținut că adresa a fost corectă, dar politicianul a continuat să amenințe că „vă tremură chiloții” și, într-o lungă postare pe Facebook, l-a făcut „gunoi” pe Valentin Flucuș, șeful Poliției Brașov.

Vechi partener de afaceri cu membrii clanului Alexa, cei căutați de polițiști în patru țări, inclusiv la aceste descinderi din Brașov, pentru infracțiuni informatice în SUA, Kadas susține că, în ceea ce privește intervenția de la casa familiei sale, totul a fost un abuz. 

Revolta din Brașov

După câteva zile de tăcere, polițiștii de sub Tâmpa au răbufnit și le-au amintit șefilor cine sunt cei care „ne prezintă drept brute”. „Hoții de buzunare pe care-i coboram acum 20 de ani din autobuze au ajuns ”dezvoltatori imobiliari” și politicieni și râd de noi”. Polițiștii au spus că, de fapt, asta e valabil pentru mai toată țara.

”Ce țară e asta în care clanurile au ajuns să-și bată joc de poliție? Avem filmul care dovedește că colegii noștri s-au purtat impecabil și nimeni nu spune nimic!”, au spus polițiștii în întâlnirile pe care le-au avut cu șefii poliției din Brașov.

Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”
Recomandări
Interviu: Ce vor moldovenii? Despre regionalizarea României și practici de bună guvernare. „Modelul ultracentralist de la București a ținut județele Moldovei în subdezvoltare”

Alertată, conducerea Poliției Române a cerut imaginile filmate la descinderea de joi, din casa consilierului județean. Le-a primit. Mai mulți ofițeri le-au văzut și au rămas, conform propriilor declarații, ”stupefiați”. 

Până acum, imaginile au fost inaccesibile presei. Dar, pe acest circuit, secvențe importante din film au intrat în posesia Libertății. Sursele din IGPR care ni le-au pus la dispoziție au explicat: „Polițiștii din Brașov au dreptate și, chiar dacă șefii ezită să arate imaginile, e normal ca oamenii să vadă adevărul despre această descindere!”.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
GSP.RO
Moment uluitor cu Ioan Niculae: „M-a șocat. Pentru mine e inacceptabil!”
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea zile pline de noroc. Totul se schimbă în bine în viața lor începând din 19 martie
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Unde a fost găsit, de fapt, Radu Aryan, copilul de 2 ani dispărut în Botoșani. Cine sunt "eroii zilei" | GALERIE FOTO
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Observatornews.ro
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI