Polițistele din Iași au intrat în comunitățile de rromi din județ, pentru a le explica regulile de bază ale traiului în civilizație. O acțiune derulată de polițiștii specializați în prevenția infracțiunilor a început în comunele din județ, cu scopul de a reduce faptele antisociale. Mai multe polițiste au fost alese să răspândească mesajul, mai ales în rândurile femeilor din comunitate. Pentru început, întâlnirile polițiștilor cu rromii au avut loc în comuna Zanea, la școalăe și în centrul localității.
Prezența localnicilor s-a situat la cotele așteptate de organizatori, pentru că la întâlnire au venit aproximativ 1.800 de persoane, relatează ziaruldeiasi.ro
„La data de 12 noiembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Ciurea cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Iaşi au desfăşurat activităţi de prevenire în zona specifică de siguranţă instituită la nivelul comunei Ciurea, respectiv cătunul de rromi Zanea, având ca scop pregătirea şi educarea antiinfracţională a populaţiei de etnie rromă. Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice la Şcoala gimnazială nr. 2 din Zanea, precum şi în zona centrală a comunităţii. Totodată, la unităţile comerciale şi instituţiile din zonă au fost publicate afişe cu caracter preventiv. La această activitate au participat 1.800 de membri ai comunităţii de rromi şi elevi ai Şcolii gimnaziale Lunca Cetăţuii 2, care au primit pliante şi broşuri“, se arată într-un comunicat al IPJ Iași.
Sursa foto: ziaruldeiasi.ro